Home » Invatamant » Sfanta campanie electorală! După luni de așteptări, peste 50.000 de elevi se bucură, în sfârșit, de un măr la școală!

Sfanta campanie electorală! După luni de așteptări, peste 50.000 de elevi se bucură, în sfârșit, de un măr la școală!

Cei peste 50.000 de elevi din județ de ciclu primar și gimnazial se bucură de acel măr acordat de stat în cadrul programului privind încurajarea consumului de fructe în școli, după ce firma câștigătoare a licitației a intrat în legalitate cu documentele.

După luni de așteptări, elevii primesc, zilnic, câte un măr la școală, odată cu deblocarea programului la nivel de județ. Firma care a câștigat licitația, SC Achiziție și Dezvoltare SRL Târgu-Jiu, a intrat în legalitate, depunând toate documentele solicitate de către Consiliul Județean, instituția care se ocupă de derularea programului. În consecință, președintele CJ, Dumitru Buzatu, a semnat ordinul de începere a distribuției mărului în școli, după ce firma din Târgu Jiu distribuise ilegal fructele, pentru câteva zile, în unitățile de învățământ.

Societatea câștigătoare a licitației a adus toate documentele solicitate. Este vorba de acel certificat de calitate și bună execuție, precum și de buletinul de analize de la Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vaslui”, a declarat administratorul public al județului Vaslui, Valeriu Caragață.

Distribuirea merelor în școlile din județul Vaslui a început, inițial, în luna aprilie, după ce Consiliul Județean s-a semnat contractul cu firma câștigătoare a licitație. Firma gorjeană ar fi trebuit să primească, conform contractului, suma totală de 636.000 de lei pentru cele trei loturi scoase la licitație de CJ Vaslui, pe zonele Vaslui, Bârlad și Huși. Plătiți de la bugetul Consiliului Județean, banii ar fi trebuit recuperați ulterior de la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură, având în vedere că fondurile prin care se finanțează programul provin de la Uniunea Europeană.

În mod normal, elevii ar fi trebuit să primească mere pe o perioadă de 88 de zile, câte sunt prevăzute în actul normativ care face referire la programul de încurajare a consumului de fructe proaspete în școli. Însă, desemnarea cu întârziere a firmei câștigătoare și apariția acelor probleme legate de documentele de conformitate vor face ca elevii din județ să primească mere timp de 30 de zile. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: