Google+
Home » Sport » Atletico Vaslui a pierdut la limită, scor 0 – 1, cu Metalosport Galați
Costinel Botez

Atletico Vaslui a pierdut la limită, scor 0 – 1, cu Metalosport Galați

Atletico Vaslui s-a luptat de la egal la egal cu ocupanta locului cinci în Liga a III-a de fotbal, Metalosport Galați. Un gol marcat Mihai Adăscăliței încă din primul minut, în urma unui șut violent de la 18 metri, a făcut însă diferența. Sâmbătă, vasluienii întâlnesc ocupanta locului 10, Inter Dorohoi, în deplasare și cu un rezultat pozitiv pot urca în clasament. În prezent, ocupă locul 12, cu 16 puncte, la egalitate cu Bucovina Rădăuți.

“Din păcate am primit un gol foarte repede, la prima fază, iar acesta ne-a turnat plumb în ghete. Suntem și în urmă cu pregătirea fizică, iar  terenul a fost greu pentru că a plouat inclusiv în timpul jocului. Referitor la cum arată viitorul pentru Atletico Vaslui urmează să vedem cât de bine va răspunde mediul de afaceri, pentru că suntem limitați de buget și ne trebuie bani. Am primit semnale că lumea poate fi aproape de noi, sunt oameni deschiși la ideea de a face ceva pentru oraș. Sunt însă turbulențe peste tot, avem exemple nefericite la Buzău, la Suceava. Să vedem ce jucători rămân liberi și ce putem antama pentru viitorul campionat, pentru că lucrurile pot căpăta o turnură neașteptată. Contează foarte mult și cine se înscrie în lupta pentru promovarea în Liga a II-a. Dacă Metalosport Galați rămâne singura reprezentantă a Galațiului va forța cu siguranță promovarea. Pojorâta și Suceava vor încerca și ele să revină dacă retrogradează.  Iar la Ceahlăul e o situație în care se poate reveni, ei se înscriu în Liga a III-a ca beneficiari ai unei echipe din Campionatul Elitelor,” ne-a declarat Costinel Botez, director sportiv la Atletico Vaslui.

Transferuri care să aducă victorii

Oficialii lui Atletico Vaslui caută să aducă întăriri pentru o clasare în prima parte a clasamentului sau chiar promovarea în Liga a II-a: “Probabil banii vor face diferența, pentru că toți jucătorii valoroși vor merge unde vor avea oferte mai bune și numele echipei e mai sonor. Nu știm dacă noi la Liga a III-a putem produce un nume care să atragă, dar purtăm discuții cu jucători importanți. Dacă aceste discuții se vor concretiza, lucrurile vor arăta bine măcar la nivel de imagine. Ar urma ca rezultatele ulterioare să confirme sau să infirme speranțele pe care ni le punem în transferuri. Am realizat lucruri frumoase și în acest retur,  jocuri care chiar au fost pe placul spectatorilor. La Pașcani de exemplu am dat trei bare, un gol și am ratat o ocazie rarisimă în ultimul minut, care ar fi putut să ne aducă trei puncte. Sâmbătă mergem la Dorohoi unde dacă învingem putem face rocada în clasament”,  a mai spus Botez. (George PROCA)

Comments

comments

About Tehno Redactor