Home » Social » Moarte învăluită în mister!

Moarte învăluită în mister!

de Răzvan CĂLIN

Deși inițial s-a crezut că a murit electrocutat, se pare că moartea tânărului Cătălin Mocanu din comuna Duda Epureni ar fi survenit din alte cauze.

Cazul tânărului Cătălin Mocanu (29 de ani) din comuna Duda Epureni care ar fi decedat electrocutat, se pare că este mai complicat decât pare. Deși într-o primă fază s-a mers pe varianta electrocutării accidentale, până la urmă a reieșit că această ipoteză nu prea stă în pcioare.

”Nu cred că se poate confirma electrocuția pentru că echipajul nostru care a fost la fața locului nu a putut, la rândul său, confirma această ipoteza. Au verificat trupul cu atenție și nu s-au găsit semnele caracteristice pentru electrocutare. Nu avea nici un semn, nu se vedea absolut nimic. Nu avea nici o arsură, nici un semn de intrare, nici de ieșire, absolut nimic din ceea ce este caracteristic electrocuției”, ne-a declarat medicul Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță al Județului (SAJ) Vaslui.

O ipoteză probabilă ar fi că tânărul suferea de vreo afecțiune gravă, fără să știe, care i-a fost fatală. Dar circumstanțele în care a survenit decesul vor fi lămurite în urma examenului necroptic. Cert este că tânărul a decedat în urma unui stop cardio-respirator.

Inițial, s-a presupus că tânărul s-a electrocutat accidental, în cursul zilei de joi, 26 mai, în timp ce își ajuta niște vecini să-și repare acoperișul casei. Afară ploua și se pare că, accidental, a atins niște fire de la instalația electrică a locuinței.

About Razvan Calin

%d blogeri au apreciat: