Home » Social » Tinerii nu vor să fie pompieri voluntari la ISU pentru că…nu sunt plătiți

Tinerii nu vor să fie pompieri voluntari la ISU pentru că…nu sunt plătiți

Tinerii nu prea sunt interesați să lucreze ca voluntari în cadrul proiectului „Salvator din pasiune”, inițiat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în condițiile în care, până în prezent, doar patru persoane și-au depus dosarul la ISU. Asta deși, la Vaslui, conform repartizării naționale, ar putea sa facă voluntariat 40 de doritori, care vor urma un program de pregătire în acest sens.

Tinerii din județ, și nu numai, nu vor să fie pompieri voluntari la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui. Cel puțin așa reiese din situația existentă până acum, la câteva zile de la lansarea unui proiect în acest sens de către IGSU la nivel național, când doar patru persoane și-au depus dosarele la ISU Vaslui. Deși, într-o primă fază, păreau interesați, tinerii care au ajuns la sediul Inspectoratului au renunțat ulterior când au aflat că voluntariatul nu este pe bani.
”ISU Vaslui are ca obiectiv recrutarea a 40 de voluntari, iar până acum un număr mic de persoane și-a depus dosarul de înscriere. Sperăm ca, până pe 17 iunie, să ne putem atinge obiectivul”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Ionel Roșu.
Persoanele care au peste 16 ani și doresc să participe la misiuni de intervenție în situații de urgenta se mai pot înscrie ca voluntari la ISU până pe 17 iunie. Cei selectați vor participa alături de pompieri la o serie de misiuni. Voluntarii vor obține un certificat și un raport de activitate emis de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. (Ionut PREDA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: