Home » Sport » Duminică începe finala Ligii a V-a de fotbal

Duminică începe finala Ligii a V-a de fotbal

Juventus Falciu și Victoria 2013 Muntenii de Jos se înfruntă duminică, de la ora 11:00, în prima etapă din finala Ligii a V-a. Cele două formații, dar și Avântul Zapodeni, vor disputa timp de șase etape finala „în trei”.

Etapa a doua se va disputa între Avântul Zăpodeni și Juventus Fălciu, pe 16 iunie, de la ora 18:00. Pe 19 iunie se vor întâlni, de la ora 11:00, Victoria 2013 Muntenii de Jos și Avântul Zăpodeni. Victoria 2013 Muntenii de Jos și Juventus Fălciu dispută returul pe 23 iunie, de la ora 18:00. Etapa a doua a returului aduce față în față pe Juventus Fălciu și Avântul Zăpodeni, pe 26 iunie, de la oră 11:00. Ultima partidă din cadrul finalei se va disputa pe 3 iulie, de la ora 11:00, între Avântul Zăpodeni și Victoria 2013 Muntenii de Jos.

Campioana Ligii a V-a ar putea disputa Supercupa

bogdan gheorghita1În perioada august – septembrie va avea loc la Falciu Supercupa, iar campioana Ligii a V-a ar putea lupta pentru trofeu: ”Ne dorim să organizăm competiția sub format TIM CUP, pentru ca învingătoarea să fie de drept campioana Vasluiului. Astfel vrem să invităm la competiție și învingătoarea din Liga a V-a alături de câștigătoarea din Cupă și Pajura Huși, castigătoare a Ligii a IV-a. Cele trei echipe ar urma să joace câte o repriză fiecare cu fiecare. Această inițiativă este în stadiu de proiect, urmează să o analizăm în profunzime în Comitetul Executiv. Cu ocazia Supercupei vor avea loc și concursuri de lovituri libere și penalty-uri, unde vor fi invitate echipele participante în competițiile organizate de AJF Vaslui și toți apropiații fenomenului fotbalistic din Vaslui”, ne-a declarat Bogdan Gheorghiță, președinte AJF Vaslui. (George PROCA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: