Home » Sanatate » Cauza morții la șapte ore după naștere a bebelușului de la Maternitatea Bârlad

Cauza morții la șapte ore după naștere a bebelușului de la Maternitatea Bârlad

A fost o naștere patologică. Acesta este rezultatul examenului anatomopatologic macroscopic efectuat de medicul legist în cazul bebelușului decedat pe 9 iunie la maternitatea din Bârlad, la doar șapte ore după naștere.

Concluzia, după examenul anatomopatologic macroscopic pe care l-am făcut, este că bebelușul a decedat în urma unei nașteri patologice, prin hipoxie circulară de cordon ombilical, posibil prin aspirare de lichid amniotic. Verdictul va fi dat, totuși, peste două luni, când se va ști exact cauza decesului bebelușului, în urma efectuării examenului microscopic”, a declarat medicul legist Sergiu Săvinescu.

Acesta nu a exclus o posibilă culpă medicală, declarând că va trebui să verifice toate datele din fișele de observație, deși, se pare că au fost făcute investigațiile care se impun în cazul unei nașteri. Sarcina ajunsese la 41 de săptămâni, dar, deși era ușor depășită, nu apar în mod normal probleme până la 42 de săptămâni.

Mama bebelușului decedat are 22 de ani și în ultima perioadă a venit des la controale, dar medicii i-au spus că mai are de așteptat până să nască, întrucât fătul nu era pregătit să se nască.

Pe 9 iunie, tânăra gravidă s-a internat la spital și printr-o medicație specifică i-a fost grăbită nașterea. A născut în cele din urmă dar nu s-a putut bucura de copilaș întrucât, după șapte ore, acesta a decedat. Medicul care s-a ocupat de caz, dr. Mihail Andronachi, șeful secției Obstetrică – Ginecologie de la spitalul bârlădean, nu își explică ce s-a întâmplat cu micuțul. Nu exclude posibilitatea ca bebelușul să fi avut probleme cu unele organe interne. Peste două luni, familia va afla adevărul despre tragicul eveniment și vor ști dacă a fost o moarte cauzată de unele afecțiuni congenitale sau una provocată în timpul manevrelor efectuate la naștere. (Mihaela NICULESCU)

About Tehno Redactor

One comment

  1. Acest criminal, doctorul Andronache, vrea sa scape basma curata si incearca sa dea vina pe bebelus. In urma cu ceva ani am trecut si eu prin ceva asemanator numai ca, din fericire, am dus copilul la Iasi si a scapat. Pentru durerea pe care mi-a produs-o, nu o sa-l iert niciodata. El obisnuieste sa lase mamele in travaliu cate 10-12 ore si tot le administreaza medicamente. Sa-i dea Dumnezeu dupa cat bine/rau a facut.
    P.S. Din partea mea, o groapa adanca si fara cruce ca sa nu-l gaseasca rudele!

%d blogeri au apreciat: