Google+
Home » Administratie » Concluzie ciudată a DSP: Cu ce au fost infestați cei 25 de elevi de la Puiești?!

Concluzie ciudată a DSP: Cu ce au fost infestați cei 25 de elevi de la Puiești?!

de Răzvan CĂLIN

Analizele de laborator au arătat că suferințele copiilor au fost provocate de apa infestată cu E.coli și bacterii coliforme a fântânii din fața școlii, singura sursă de apă potabilă a acestei instituții de învățământ. Deși apa este și acum aceeași, nefind supusă între timp nicunui proces de igienizare, nimeni nu s-a mai îmbolnăvit de atunci.

Ancheta comună a Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui a făcut în cele din urmă lumină în severul caz de toxiifencție alimentară căreia i-au căzut victime nu mai puțin de 25 de elevi ai Școlii gimnaziale cu clasele I – IV din satul Rotari, comuna Puiești.

Analizele de laborator efectuate pe probele ridicate de la fața locului au arătat, fără echivoc, că totul a pornit de la fântâna situată în apropierea școlii. Apa acesteia, singura sursă de apă potabilă pentru școală, dar și pentru localnicii din zonă, este infestată cu E.coli și bacterii coliforme. Nu mai e nevoie să vorbim prea mult despre E.coli, ale cărei capacități de a face ravagii în corpul uman sunt arhicunsocute. Cât despre bacteriile coliforme, acestea arată clar că apa a fost contaminată cu materii fecale. Aceste bacterii sunt microorganisme care, în mod normal, se găsesc în tractul intestinal al oamenilor și al animalelor cu sânge cald și în apa de suprafață. Când sunt detectate în apa potabilă, ele sugerează contaminarea de la surse de suprafață, ca de exemplu grajdurile.

Mai mult, într-un comunicat emis de echipa mixtă de control (DSP și DSVSA), se vorbește și despre condițiile precare de igienă în care au fost preparate produsele pentru masa festivă din care s-au înfruptat 27 de copii: ”În urma coroborării rezultatelor obținute în urma anchetei epidemiologice, a analizelor pe alimente și a probelor biologice recoltate de la copii, rezultă că sursa infecției este reprezentată de sursa de apă nepotabilă și necatagrafiată, inexistența produselor de igienă personală (săpun lichid, prosop de unică folosință), condiții precare de igienă la prepararea și servirea alimentelor precum și întreruperea lanțului frigorific din momentul achiziționării (coroborat cu temperaturile ambientale foarte ridicate din acele zile), transportului și depozitării alimentelor până la momentul consumului. În urma anchetei epidemiologice din produsele cu care au fost serviți copiii (pulpe de pui, kaizer din pulpă, șuncă presată, salam, măsline, roșii, prăjitură midi Tiramisu, suc cu aromă de coca cola și suc cu aromă de portocale) s-au mai identificat la fața locului și s-au recoltat probe din pulpă de pui pregătită la grătar, salam, șuncă presată, roșii tăiate, suc cu aromă de portocale și apă din rezervorul cu apa folosită la spălarea mâinilor. În afară de sucul cu aromă de portocale în toate celelalte produse s-au identificat E. coli enterobateriaceae și bacterii coliforme. Aceeași germeni s-au izolat și din probele biologice (materii fecale și lichid de vărsătură ) recoltate de la consumatori”.

Ce este foarte ciudat este că, de pe 1 iunie, când copiii au fost infestații, apa din fântână a rămas aceeași, nu a fost efectuată nicio igienizare, oamenii au continuat să o folosească. Fără a mai pune la socoteală că, fie și în acea zi, cei 27 de copii, toți din aceeași clasă, împreună cu învățătoarea, nu au fost singurele persoane care au utilizat apa din fântână

Contactat telefonic, primarul comunei Puiești – Costel Moraru – a declarat pentru Est News: ”Deocamdată, nu am primit nici o înștiințare de la DSP sau alte instituțiile ale statului. Dar dacă este așa, ne vom interesa imediat să vedem ce măsuri trebuie luate rapid. Stau și mă întreb de ce până acum nu s-a îmbolnăvit nimeni pentru că din fântâna respectivă oamenii beau apă de ani buni. Nu am mai auzit, până acum, ca cineva să se fi îmbolnăvit. Oricum, vom lua imediat măsurile care se impun”.

Reamintim că pe 1 iunie, elevii Școlii din Rotari au participat la o masă festivă la care au servit diferite mâncăruri, fructe și sucuri. A doua zi, însă, tot mai mulți dintre copii au început să se simtă foarte rău (dureri de burtă, stări de greață, vomă, amețeli etc). Până la sfârșitul zilei, nu mai puțin de 25 de copii au fost internați în unitățile spitalicești din județ (18 la spitalul din Bârlad și 7 la cel din Vaslui). În momentul de față, toți copiii au fost externați și starea lor de sănătate este bună.

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: