Home » Social » Eminescu, omagiat în sanctuarul său din Bârlad

Eminescu, omagiat în sanctuarul său din Bârlad

Ieri, Centrul „Mihai Eminescu” din Bârlad a marcat împlinirea a 127 de ani de la moartea Luceafărului poeziei românești. Evenimentul s-a axat pe lansarea cărții „Eminescu, din perspectivă medicală și socială” a medicului Valeriu Lupu. Volumul a fost prezentat de scriitorul Petruș Andrei și eminescologul Teodor Codreanu, cel care a semnat și prefața cărții.

Valeriu Lupu are drept țintă combaterea celor patru mituri legate de viața și moartea lui Eminescu – mitul nebuniei luetice, cel al conspirației, mitul morții accidentale și mitul psihozei maniaco-depresive. Există argumente le specialiștilor și într-o parte și în alta. Valeriu Lupu are, însă, contraargumente și la teza morții provocate de Petre Poenaru, teză luată în considerație în ultimele lucrări ale lui Nicolae Georgescu. În ansamblu, este o carte onorabilă, imagine a unui infatigabil scormonitor în memoria medicală și culturală, dovadă a unui spirit sensibil la adevăr și valori naționale”, mărturisește Teodor Codreanu în prefața volumului.

Autorul interesantului volum a dorit să explice clar cititorului că Eminescu a murit din cauza unei boli moștenite – psihoză maniaco-depresivă, și nicidecum din cauza sifilisului. Tratamentul (test diagnostic) cu mercur a fost cel care a agravat boala psihică a genialului Eminescu.

Alături de cei doi scriitori care au prezentat volumul scris de Valeriu Lupu s-a aflat și sculptorul Gheorghe Alupoaie, care a vorbit auditoriului despre sculptura ce-l reprezintă pe Eminescu. Bârladul se poate mândri cu două lucrări valoroase care îl înfățișează pe marele poet, una realizată de Ion Irimescu, amplasată în parcul Teatrului „Victor Ion Popa” și alta realizată de Marcel Guguianu, aflată în curtea Centrului „Mihai Eminescu”.

Moderatoarea evenimentului, care s-a bucurat și de un cadru special creat de lucrările de grafică ale lui Mihai Cătrună, a fost bibliotecara Geta Modiga. Au fost prezenți în sală Ana Sârbu, președinta Fundației Culturale „Dr. Constantin Teodorescu”, părintele Vasile Lăiu – protopopul de Bârlad, profesori, oameni de cultură și artă, bârlădeni care nu l-au uitat pe Mihai Eminescu. (Mihaela NICULESCU)

About Tehno Redactor