Home » Justitie » Miercuri, zi neagră pentru bicicliști!

Miercuri, zi neagră pentru bicicliști!

În decurs de două ore s-au consumat două accidente rutiere soldate cu rănirea a doi bicicliști.

Miercuri, 15 iunie, a fost o zi neagră pentru bicicliștii care au circulat pe drumurile publice din județ. În decurs de câteva ore, doi dintre ei au căzut victime unor accidente rutiere care, așa cum s-a dovedit ulterior, au fost provocate chiar de ei.

Primul s-a petrecut în jurul orei 8, pe Drumul Judeețan (DJ) 244, pe un sector de drum situat în afara satului Gara Banca. Din cercetările efectuate de agenți Biroului de Poliție Rutieră Bârlad a reieșit că biciclistul – un tânăr în vârstă de 27 de ani din comuna Viișoara – se deplasa din direcția sat Gara Banca, către Drumul European (DE) 581. În aceeași direcție se deplasa și Florin S., de 34 de ani, din comuna Banca, care se afla la volanul unui autovehicul. La un moment dat, biciclistul a schimbat brusc direcția de deplasare către stânga, însă fără să se asigure corespunzător. În consecință, șoferul mașinii a fost luat prin surprindere și nu a mai putut evita contactul. Biciclistul a fost transportat cu o ambulanță la Spitalul de urgență ”Elnea Beldiman” din Bârlad, unde a fost diagnosticat cu policontuzii.

Al doilea eveniment s-a produs în jurul orei 10.15, în Bârlad. Victima este din localitate, are 63 de ani și se deplasa cu bicicleta din direcția SC Confecții SA către centrul orașului. La fel ca și în cazul de la Banca, biciclistul a schimbat direcția de deplasare (către stânga) fără să se asigure. Prin urmare, conducătorul unui autoturism marca Ford, care circula din direcția centrul orașului către Tecuci, l-a acroșat. Victima a fost dusă la spitalul din localitate, unde a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral și contuzie cervicală. Conducătorul auto – S. Ardelean, de 21 de ani, din Munteni, județul Galați – a fost testat cu aparatul alcoltest, însă, la fel ca și în primul caz, rezultatul a fost negativ. (Răzvan CĂLIN)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: