Google+
Home » National » Victor Atanasie Stănculescu a murit la 88 de ani, într-un azil de bătrâni din județul Ilfov
Generalul (r) Victor Athanasie Stanculescu sustine o conferinta de presa, in Bucuresti, miercuri, 15 octombrie 2008. Victor Athanasie Stanculescu, condamnat definitiv la 15 ani de detentie de instanta suprema, pentru evenimentele din decembrie '89 la Timisoara, a afirmat, miercuri, ca dupa zece ani de procese, nicio instanta nu va putea judeca obiectiv o revolutie. RAZVAN CHIRITA / MEDIAFAX FOTO

Victor Atanasie Stănculescu a murit la 88 de ani, într-un azil de bătrâni din județul Ilfov

Generalul Victor Atanasie Stănculescu a murit într-un azil de bătrâni, duminică, la vârsta de 88 de ani. 

“Generalul Victor Atanasie Stănulescu a încetat din viață la 18.30 la un azil de bătrâni din Săftinca jud Ilfov”, a declarat pentru MEDIAFAX avocatul acestuia Cătălin Dancu.

Potrivit sursei citate acesta suferise un atac cerebral în urmă cu mai multe săptămâni, și de atunci avea grave probleme de sănătate.

Trupul acestuia va fi incinerat marți.

Victor Atanasie Stănculescu s-a născut la data de 10 mai 1928, în orașul Tecuci (județul Galați).

La data de 17 decembrie 1989, având funcția de ministru adjunct al apărării naționale, a fost trimis de Vasile Milea la Timișoara pentru a reprima revoluția. Ceaușescu a fost foarte mulțumit de activitatea lui, întrucât l-a numit comandant militar unic al Timișoarei. Întors la București în noaptea de 21-22 decembrie, s-a deplasat la Spitalul Militar din București, unde l-a rugat discret pe comandantul spitalului, un bun prieten de-al lui, să-i pună un picior în ghips, pentru a se sustrage în acest fel de implicarea pe mai departe în reprimarea revoluției.

Totuși s-a prezentat la Comitetul Central al PCR, la chemarea lui Nicolae Ceaușescu, și a fost numit de acesta ministru al apărării naționale în locul lui Vasile Milea, care s-a sinucis în jurul orei 9.30 dimineața (pe 22 decembrie). Stănculescu a ocupat funcția de ministru până în anul 1991.

În anul 1990 o comisie guvernamentală de anchetă a evenimentelor din 1989 condusă de Viorel Oancea a propus trimiterea sa în judecată pentru participare la reprimarea revoluției. Acest lucru s-a întâmplat abia în 1997. În anul 1999 a fost condamnat de Curtea Supremă la 15 ani închisoare pentru omor deosebit de grav săvârșit prin reprimarea revoluției din Timișoara, hotărâre confirmată în 2000 în urma recursului.

Pe 20 mai 2014, după ispășirea a cinci ani din cei 15 ani de închisoare la care a fost condamnat, Victor Stănculescu a fost eliberat condiționat. În 24 martie 2015, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins plângerea lui Victor Stănculescu și a coinculpatului său din proces, Mihai Chițac, cu privire la pretinsele nereguli din procesul prin care au fost condamnați.

Sursa: mediafax.ro

Last updated by at .

Comments

comments

About Mihai Vasile