Home » Administratie » O mașină de salubrizare de 22 de tone de la CUP Bârlad, scoasă cu macaraua din tranșeele rămase în urma lucrărilor la rețeaua de canalizare

O mașină de salubrizare de 22 de tone de la CUP Bârlad, scoasă cu macaraua din tranșeele rămase în urma lucrărilor la rețeaua de canalizare

de Răzvan CĂLIN

După ce edilii au terminat lucrările de canalizare pe această stradă, artera s-a transformat într-o veritabilă uliță îngropată în noroaie. Ieri dimineață, o mașină a SC CUP SA a căzut cu roțile din spate într-un șanț săpat pentru rețeaua de canalizare.

masina_gunoi_marin_lucian3Stilul heirupisitic și total lipsit de orice urmă de profesionalism și simț de răspundere cu care ne-au obșinuit edilii bârlădeni în ultimii ani cotinuă, din păcate, să-și facă simțită prezența. O mostră de ”profesionalism edilitar” ne-a fost adusă al cunoștință de câțiva locuitori ai străzii Erou Marin Lucian.

Oamenii ne-au contactat fiind extrem de nemulțumiți de modul în care municipalitatea a înțeles să-și facă datoria. După cum se știe, strada este una din arterele Bârladului cuprinsă în proiectul ce vizează extinderea rețelei de canalizare menajeră. Când au zis și ei că astfel vor intra în rând cu lumea civilizată, bârlădeni care locuiesc pe această arteră s-au trezit că au cam nimerit-o din lac în puț. Și asta strada_marin_lucian5pentru că în momentul de față strada arată ca orice uliță dintr-un cătun uitat de lume și nicidecum ca o arteră a unui municipiu cu pretenții. Oamenii au constatat peste noapte că sunt nevoiți să înnoate prin noroaie și smârcuri și au sentimentul că au regresat din punctul de vedere al civilizației.

”Ne-am trezit că am dat înapoi, în loc să progresăm și noi. Au venit echipele de lucru, au săpat șanțuri, au scurmat toată strada, au pus conductele, după care au plecat. Au lăsat totul așa, fără să repare strada, fără să facă ceva ca să ne scoată din noroiul ăsta. Asta e treabă de mântuială cum numai la noi poți vedea”, ne-a declarat unul dintre bârlădenii de pe strada Marin Lucian.

”Șanțurile pe care le-au săpat ca să pună conductele pentru canalizarea menajeră le-au astupat la loc cu pământ, dar așa mai mult într-o bătaie de joc. Păi după câteva ploi, pământul a început să fie spălat de ape, iar șanțul s-a căscat la loc. Avem numai gropi acum pe stradă și șanțuri în care băltește apa. Cum Dumnezeu au putut să lase așa o lucrare, fără să o termine complet!? ”, a mai declarat, pentru Est News, un alt bârlădean de pe strada Marin Lucian.strada_marin_lucian2

Această manieră dezastruoasă dea executa o lucrare (care l-ar umple de invidie și pe celebrul Dorel) a arătat cam ce urmări poate avea chiar în cursul zilei de luni, 20 iunie. Dimineața, în jurul orei 10, pe stradă și-a făcut apariția o mașină de salubrizare a SC CUP SA. Echipajul auto nu a vrut altceva decât să-și facă datoria de colecta gunoiul menajer de pe această arteră. Numai că, la un moment dat, a avut parte de o întâmplare mai puțin plăcută.

”În momentul în care a trecut peste unul din șanțurile astea proaspăt săpate, mașina de gunoi a căzut cu roțile din spate în șanțul respectiv. Din cauza ploilor recente, pământul a fost curățat o parte de ape, o parte s-a tasat și astfel, sub greutatea camionului ăla de la CUP, s-a surpat. A rămas cu roțile din spate în șanț și nici că a mai putut să facă vreun metru mai departe”, ne-a povestit unul dintre cei care au asistat la întâmplare.

masina_gunoi_marin_lucian2Cu toate încercările șoferului de a scoate mastodontul (care încărcat cântărește undeva la 22 de tone) din șanț, agregatul a rămas neclintit. A fost nevoie de intervenția unei macarale care să scoată din groapă mașina de salubritate.

”Din fericire, mașina nu a suferit avarii grave, ba chiar și-a putut continua liniștită traseul, după ce a fost scoasă din șanț. Mașina este foarte grea, solul era moale, așa că s-a întâmplat și acest necaz. Dar, nu avem ce face pentru că noi trebuie să intrăm pe toate arterele ca să ridicăm gunoiul”, a declarat, pentru Est News, Adrian Bobeică, directorul CUP SA Bârlad.

Mulți dintre bârlădenii care locuiesc pe această stradă sunt la rândul lor posesori de autoturisme și se tem că vor păți același lucru. Însă, indiferent că au mașini sau nu, toți cei de pe strada Erou Marin Lucian își doresc un singur lucru: edilii să ia măsuri pentru ca strada să fie reparată așa cum trebuie. Mai ales că la începutul anului, Primăria Bârlad a anunțat că strada Erou Marin Lucian este inclusă în programul de reabilitare străzi, care în 2016 va înghiți nu mai puțin de 8 milioane de lei (80 de miliarde de lei vechi), lucrări ce trebuie efectuate de SC RAISER SA.

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: