Home » Social » Cei doi soți din Bârlad, care trăiesc în scaune cu rotile, au primit o casă în dar

Cei doi soți din Bârlad, care trăiesc în scaune cu rotile, au primit o casă în dar

Ieri, familia Pleșu a primit cheia casei construite de voluntarii Asociației ADRA, asociația umanitară a Bisericii Adventiste de Ziua a VII-a.

Soții Ionuț și Magdalena Pleșu din Bârlad sunt persoane care depind de cărucioare pentru a se deplasa. Până acum, au locuit la bloc, la etajul III, la mama lui Ionuț, iar urcarea și coborârea scărilor a fost un chin pentru ei. Erau nevoiți să plătească zilnic o persoană care să-i ajute să ajungă în apartament.

Cazul acesta a fost ales de reprezentanții asociației dintr-o multitudine de alte cazuri sociale din județ. În luna februarie, voluntarii ADRA, cei mai mulți fiind membri ai corului bărbătesc adventist de la Moisei (Maramureș), au început lucrările. Au lucrat cu intermitențe, timp de câteva săptămâni, în cele din urmă reușind să ridice o casă pe schelet de lemn, pe un teren pus la dispoziție de primărie în zona de sud a orașului, în spatele blocului ANL de pe strada Lirei.

La inaugurarea casei au participat pastorul Bisericii Adventiste din Bârlad, Willy Cotruță, Florin Istrate – reprezentantul Bisericii Adventiste din zona Moldovei, Gabriela Istrate, asistentul social al Asociației ADRA, Robert Georgescu – directorul ADRA România, Dorin Apostu, viceprimarul în funcție al Bârladului, Alina Munteanu, primarul comunei Grivița (care a avut o colaborare excelentă timp de șase ani cu ADRA) și alte persoane care au empatizat cu soții Pleșu.

În județul Vaslui s-au construit, în ultimii trei ani, trei case, cu ajutorul ADRA, una în 2013 la Murgeni, alta în 2014 la Zorleni și acum cea din Bârlad.

În ultimii șapte ani, ADRA a construit în România 110 case, în cadrul proiectului «În sfârșit, acasă!», unul din cele șapte proiecte axate pe ajutorarea persoanelor cu diverse probleme sociale. Materialele pentru aceste case au fost obținute din donații, iar constructorii au fost cei 100 de voluntari, majoritatea specialiști în construcții. Deși ADRA este o asociație religioasă, nu sprijină doar persoanele care fac parte din Biserica Adventistă, ci toate persoanele indiferent de apartenența confesională. Dovadă este faptul că cei doi soți cu grave probleme locomotorii nu sunt adventiști ci ortodocși. Nu ne-am propus, nici pe departe, să convertim prin aceste proiecte persoanele beneficiare, la religia noastră. Pot să afirm, însă, că acest proiect a unit oameni”, a declarat Robert Georgescu, președintele ADRA România.

Casa este gata să-i primească pe cei doi soți, dar și pe fetița lor de un an și o lună. Casa a fost special amenajată pentru ei, are o bucătărie, o baie, două dormitoare și o sufragerie. A fost racordată la rețeaua publică de electricitate, rămânând să fie asigurate și celelalte utilități, respectiv alimentarea cu gaz și apă.

Este rezultatul unui proiect care nu s-ar fi putut realiza fără sprijinul voluntarilor ADRA, în parteneriat cu comunitatea locală. Primăria Bârlad a participat efectiv la acest demers și pentru asta este de apreciat. Preocuparea noastră de creștin este de a-i sprijini social, spiritual, educațional, așa cum se cuvine pe cei aflați în nevoie, așa cum a făcut Domnul Iisus Hristos”, a declarat Florin Istrate.

Asociația ADRA are filiale în 139 de țări, iar în România există din 1990. Proiectul cu motto-ul „Schimbă o viață și vei schimba lumea” este dovada că prin oameni, voința și credință se pot face lucruri extraordinare pentru cei de lângă, cu care viața a fost ceva mai puțin darnică. Pe lângă ADRA, au ajutat la strângerea de obiecte de uz casnic, haine și chiar materiale, oameni adevărați – de la manageri de firmă până la pensionari interesați de cazul soților Pleșu din Bârlad. (Mihaela NICULESCU)

About Tehno Redactor

One comment

  1. Foarte frumos din partea voluntarilor! Sa le dea Domnul inzecit pentru ceea ce fac.
    Ma intreb totusi, ce cauta mizeria de viceprimar psd acolo??? Pe langa acea bucatica de teren data de primarie, cate alte terenuri si-au mai impartit intre ei (noilor consilieri psd) ??? ca daca tot se fac niste acte pentru unul, merg si celelalte…..

%d blogeri au apreciat: