Google+
Home » Justitie » Doi șoferi au fost prinși cu permise false în interval de doar 10 minute

Doi șoferi au fost prinși cu permise false în interval de doar 10 minute

Doi șoferi sunt cercetați de către polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița după ce au prezentat la controlul de frontieră permise de conducere false.

Moldoveanca Nelea C., în vârstă de 28 de ani a vrut să iasă din țara la volanul unui microbuz marca Mercedes, înmatriculat în Italia. Zece minute mai târziu, în același punct de trecere a frontierei s-a prezentat pentru a intră în țară cetățeanul din Federația Rusă Oleg R., în vârstă de 39 de ani, conducând un autoturism marca Volkswagen , înmatriculat în Belarus.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permiselor de conducere prezentate la controlul de frontieră polițiștii au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au stabilit că documentele în cauză nu îndeplinesc condițiile de formă și fond ale unora autentice, acestea fiind false. Totodată polițiștii de frontieră au stabilit faptul că Nelea C. nu figurează că titulară de permis de conducere. În legătură cu cele constatate, femeia a declarat că nu are cunoștință că permisul de conducere prezentat la control este fals și că acesta i-a fost trimis de către niște prieteni din Republica Moldova la care a apelat în vederea eliberării lui, după ce și-a pierdut permisul în Italia. Oleg R. a declarat că nu are cunoștință că permisul de conducere prezentat la control este fals ori falsificat.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări, în primul caz sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, iar în cel de al doilea caz sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals. (G.P)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: