Home » Justitie » Deținuții din Penitenciarul Vaslui: ”Suntem și noi oameni, nu animale!”

Deținuții din Penitenciarul Vaslui: ”Suntem și noi oameni, nu animale!”

de Bogdan RUSU, Daniel MICU

Dacă ar fi să ne luăm după cea ce spun oficialii Penitenciarului Vaslui, protestele în rândul deținuților au început de ieri și sunt angrenați puțin peste 40 de oameni. Însă, mai mulți deținuți au început de ieri să vocifereze de la geamurile celulelor (sau chiar urcați pe o terasă) că, în realitate, la protest participă peste 200 de deținuți, că revolta a izbucnit de vreo trei zile, dari că administrația penitenciarului încearcă să țină totul sub tăcere.

Potrivit autorităților, în noaptea zilei de 12 spre 13 iulie, 43 de pușcăriași din cei 980 închiși în Penitenciarul Vaslui, situat pe raza comunei Muntenii de Jos, s-au alăturat protestului derulat de colegii lor din țară, luând decizia de a intra în greva foamei. Reprezentanții mass-media, prezenți în fața Penitenciarului Vaslui au auzit însă o altă poveste. Ieri, în jurul orei 16, deținuții scandau în gura mare că nu sunt 43 ci 200 de oameni care au refuzat hrana, că sunt amenințați să tacă. Deținuții țipau că nu curge apa și că sunt mâncați de ploșnițe și au solicitat demisia Ralucăi Prună, ministru al Justiției. Unii au reușit să urce pe o terasă a penitenciarului. Totuși, cei aflați în Penitenciarul Vaslui nu au fost violenți și nici nu au distrus bunurile aflate în patrimoniul penitenciarului. Protestul lor a luat naștere în urma violențelor petrecute la începutul săptămânii, în penitenciarele Iași și Botoșani. Potrivit informațiilor oficiale, pușcăriașii din Vaslui o duc mai bine decât colegii lor din alte județe, iar protestul lor nu se prea justifică.

penitenciar_vaslui_curte

Ieri, la ora 11, după cum afirmau cei din conducerea penitenciarului, 43 de deținuți din Vaslui protestau verbal și au refuzat să ia masa. Nu știm exact câte persoane au intrat totuși în greva foamei, deoarece una spun autoritățile și alta strigă cei de după gratii. Prezenți la penitenciar, ziariștii i-au auzit pe deținuți urlând că sunt 200 în greva foamei și nu 43

”Suntem peste 200 de oameni care refuzăm hrana. Nu 4o, cum spun ei! De trei zile suntem așa. Ne amenință că ne taie vizitele, pachetele! Nu avem apă! Ne mănâncă ploșnițele. Suntem și noi oameni, nu animale!”, sunt vociferările deținuților care se cățăraseră  pe ferestre pentru a putea fi auziți e reprezentanții mass-mediei.

Totuși, reacția conducerii Penitenciarului Vaslui a fost una cât se poate de succintă și laconică.  Prin vocea comisarului Nicolae Toma, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Vaslui, am fost informați că „personalul unității a fost alarmat, însă până acum deținuții nu au provocat distrugeri de bunuri și nici nu au săvârșit acte de violență. De aceea nu a fost nevoie să intervenim”.

penitenciar_vaslui_fereastra

La Vaslui, detenția a fost mereu mai „roză” ca în alte penitenciare!

Teoretic, față de alte unități de detenție, Penitenciarul Vaslui ar trebui să fie o „stațiune turistică”, fapt care nu ar justica protestul deținuților. În unitatea de detenție vasluiană este mobilată și dotată la cele mai înalte standarde europene. În anul 2013, conducerea Penitenciarului Vaslui a finalizat un proiect de modernizare a instituției în valoare de 4,2 milioane de euro finantat în întregime de la bugetul de stat. În clădirea principală, încap 567 de deținuți. De asemenea, la Penitenciarul Vaslui, condamnații au avut tot timpul acces la cursuri de formare profesională, au avut șansa de a presta servicii în afara și în interiorul instituției. Nici probleme cu hrana nu au fost, ori cu accesul la bibliotecă sau sala de sport. Nu în ultimul rând, nu s-au înregistrat cazuri de deținuți maltratați de gardieni, sau cel puțin nu se știe despre asta. Cu alte cuvinte, aparent, gestul pușcăriașilor vasluieni este mai mult un act de teribilism, cauzat mai degrabă de plictiseală, decât de necesitatea introducerii unor reforme care să le ușureze viața. Totuși, oamenii închiși aici țipau ieri că sunt mâncați de ploșnițe și că nu au apă la robinete, ceea ce nu ar putea să se întâmple într-un imobil modernizat. Oare?

penitenciar_vaslui_ghereta

Flacăra revoltei a fost aprinsă la Penitenciarul Iași

Potrivit informărilor furnizate de Administrația Națională a Penitenciarelor, în ultimele două zile, în 8 din cele 45 de unități de detenție din țară au avut loc diferite forme de protest. În principiu, cei condamnați vor îmbunătățirea condițiilor de detenție. Cer să se ia măsuri în vederea stopării supraaglomerării celulelor, participe la activități lucrative și educative, să aibă acces la programTV și servicii medicale mai bune, micșorarea cuantumului pedepsei cu închisoarea și termenele stabilite de comisia pentru liberare condiționată.
Ieri, la ora 11, proteste se desfășurau în penitenciarele din: Iași (480 de deținuți au refuzat hrana), Poarta Albă (50 de deținuți au refuzat hrana), Botoșani, (deținuții loveau gratiile, iar 8 au escaladat pavilionul unei secții de deținere, 43 de deținuți au refuzat hrana), Oradea (5 deținuți au refuzat hrana), Miercurea Ciuc (81 de deținuți au refuzat hrana), Giurgiu (1 deținut a refuzat hrana), Brăila (9 deținuți au refuzat hrana). Revolta deținuților a început în Penitenciarul Iași, luni 11 iulie, în jurul orei 19.00, în momentul în care deținuții au rămas fără semnal TV. Cei revoltați i-au acuzat pe gardieni că îi bat și că nu li se permite accesul la informații de interes public. Potrivit conducerii penitenciarului Iași, deținuții au incendiat mai multe materiale textile. Ulterior, revolta s-a extins în penitenciarul din Botoșani, unde marți seara, mai mulți deținuți și-au incendiat lenjeria și hainele, și au intrat în greva foamei.

 

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: