Home » Social » Buticul preotului Vasile Pârcălabu, care vinde produse de cult, a intrat în legalitate

Buticul preotului Vasile Pârcălabu, care vinde produse de cult, a intrat în legalitate

După aproape doi ani în care a funcționat în neconcordanță cu legislația privind protecția consumatorilor, magazinul cu produse de cult ce aparține fostului protopop de Vaslui Vasile Pârcălabu a reușit (sau a fost forțat) să intre în legalitate, prin afișarea prețurilor obiectelor pe care le comercializează.

Majoritatea magazinelor cu obiecte folosite la înmormântare vând produse care nu au prețul afișat. În august 2011, Guvernul a stabilit o serie de măsuri mai dure îndreptate împotriva comercianților care vând fără a afișa valoarea produselor, majorând amenzile care se dau în acest caz, de la 50-100 de lei la 500-2.500 de lei.

Oficiul Județean Pentru Protecția Consumatorului (OJPC) Vaslui a aplicat însă aceste amenzi după bunul plac al inspectorilor, care au tolerat neregulile comise de patronii magazinelor de cult pe parcursul câtorva ani. Magazinul lui Pârcălabu, fost protopop de Vaslui, se află aproape de centrul municipiului Vaslui, iar pentru inspectorii OJPC verificarea activităților comerciale din acestă societate ar fi fost floare la ureche. Abia zilele trecute, după aproape cinci ani de când Guvernul a majorat amenzile pentru neafișarea prețurilor, magazinul s-a pliat pe lege.

La nivelul municipiului Vaslui mai funcționează două magazine în care produsele nu au fost etichetate. Din moment ce un set de câteva sute de cartonașe sau etichete pentru prețuri costă maxim 10 lei, ne întrebăm de ce proprietarii de buticuri de cult și-au comercializat ilegal produsele ani de zile? (Bogdan RUSU)

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: