Home » Invatamant » Elevii lui Moșnianu au câștigat Concursul Național de Ciclism și Educație Rutieră!

Elevii lui Moșnianu au câștigat Concursul Național de Ciclism și Educație Rutieră!

Elevii cercului de educație rutieră a Școlii Gimnaziale „Dimitrie Cantemir” din Vaslui au câștigat cea de-a VII-a ediție a Concursului Național de Ciclism și Educație Rutieră „Cupa DHS”, organizat de Eurosport DHS SA.

Competiția a avut loc în perioada 22-25 iunie, iar echipa vasluiană câștigătoare a fost formată din elevii Vasile Mititelu, Ștefania Iftode, Anamaria Baciu și Ștefan Crăciun, pregătiți de profesorul Mihai Moșnianu. Întrecerea, organizată de Eurosport DHS și în parteneriat cu Ministerul Educației și IGPR,  s-a desfășurat la Târgoviște și a adunat elevi din întreaga țară. Concurenții au trecut prin două probe: una teoretică (legislație rutieră) și una practică (traseu cu bicicleta în poligon), unde și-au arătat îndemânarea.

Copiii antrenați de Moșnianu au câștigat premii constând în diplome și biciclete, puse la dispoziția organizatorilor de sponsori. Parteneri în acest proiect sunt Ministerul Educației și Cercetării Naționale, Inspectoratul General al Poliției Române, Federația Română „Sportul Pentru Toți”, Clubul Sportiv „Silver Fox”, Crucea Roșie. Competiția a fost sponsorizată de Carrefour România, Banca Raiffeisen, Elit, Banca Transilvania, Vodafone, Banca Garanti.

„Cupa DHS a ajuns deja un eveniment, care a crescut de la an la an, iar asta o datorăm în primul rând implicării și dorinței copiilor de a face mișcare în aer liber. Partenerii noștri, cu care formăm o echipă excelentă, ne-au ajutat din primul moment cu mult entuziasm și au înțeles importanța promovării bicicletei în educația copiilor, ca modalitate alternativă de petrecere a timpului liber, în locul televizorului sau al calculatorului. Pentru viitor, ne propunem ca implicarea noastră în evenimente de ciclism și de promovare a sportului pentru toți să crească, iar succesul anual al Cupei DHS va constitui unul dintre pilonii acestei strategii. De altfel, acest concurs oferă tinerilor concurenți și o educație rutieră pentru mersul cu bicicleta. DHS este bicicleta preferată de peste două milioane de români.”, a declarat Gelu Fona, manager de proiect Eurosport DHS România.

Proiectul își propune să promoveze atât un mod de viață sănătos prin mișcare, cât și să ajute la prevenirea producerii de accidente de circulație în rândul elevilor, prin însușirea corectă a regulilor de circulație și prin respectarea lor. Pe termen lung, țelul acestui tip de proiecte este creșterea numărului de cercuri și cluburi de ciclism și ciclo-turism pe lângă școlile din România. (Bogdan RUSU, Teodor ISTRATE)

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: