Home » Administratie » După ce au făcut cetățeni de onoare ai Bârladului lăutari sau popi de pe alte meleaguri, pesediștii s-au trezit să conteste un om de știință bârlădean!

După ce au făcut cetățeni de onoare ai Bârladului lăutari sau popi de pe alte meleaguri, pesediștii s-au trezit să conteste un om de știință bârlădean!

Mihaela NICULESCU, Simona MIHĂILĂ

Situație jenantă în ședința Consiliului Local Bârlad de ieri, 1 august! După ani de zile în care pesediștii bârlădeni au transformat în cetățeni de onoare ai Bârladului o sumedenie de persoane fără nicio legătură cu orașul, s-au trezit acum să conteste un om de știință bârlădean, recunoscut pe plan mondial. Primarul Dumitru Boroș s-a văzut nevoit să retragă de pe ordinea de zi proiectul de acordare a titlului de cetățean de onoare al municipiului Bârlad lui Gheorghe Istrate, după ce consilierii locali din partea PSD au considerat nejustificată atribuirea acestui titlu unei persoane care, în opinia lor, nu a avut nicio contribuție la dezvoltarea orașului și promovarea imaginii acestuia.

Roxana Miron

Roxana Miron

Consilierul Roxana Miron a fost cea împinsă de colegii din PSD să vorbească în numele lor, ”experimentații” neavând curajul de a deschide gura: „Nu contest meritele domnului Gheorghe Istrate în domeniul geologiei, recunoscute în plan național și internațional, dar nu am găsit nicio legătură în privința contribuției sale la dezvoltarea municipiului Bârlad, după cum nu văd nicio legătură între activitatea științifică a domniei sale și promovarea orașului natal”.

Intervenția acesteia a produs consternare în rândul consilierilor liberali, care au amintit celor prezenți o serie de cetățeni de onoare, învestiți cu acest titlu de fosta administrație PSD. Bârlădenii se întreabă și acum ce legătură au cu Bârladul Nicolae Botgros și preotul-cântăreț Cristian Pomohaci, făcuți cetățeni de onoare (probabil și spre propria lor uluire) într-unul din mandatele ex-primarului Constantin Constantinescu. E adevărat că au fost invitați să cânte la diverse evenimente, dar au fost plătiți regește pentru prestația lor. Pe aceeași linie a figurilor străine de Bârlad, și ca activitate și ca apartenență, se află și Corneliu Onilă, Episcopul Hușilor. Singura sa ”legătură” cu orașul este că Biserica Ortodoxă, în acord cu uzanțele sale, i-a dat numele de Bârlădeanu. Desigur, lista poate continua, pentru că, onor celor care s-au perindat la conducerea orașului în ultimii 25 de ani (din care 16 au avut PSD în frunte) Bârladul se poate ”mândri” cu un cetățean de onoare la 1.000 de locuitori. Puțini dintre ei sunt nume care să cântărească realmente în istoria și renumele urbei (detalii aici: ”Uite cine este cetățean de onoare al Bârladului!”).

„Mi se pare aberant, amețitor, ceea ce se întâmplă astăzi, aici. Discutăm despre o personalitate a cărei performanță științifică nu o putem pune la îndoială, dar pentru că nu s-a implicat direct în dezvoltarea și promovarea Bârladului, nu sunteți de acord să-l facem cetățean de onoare. Sunt oameni de știință, de cultură, născuți în Bârlad, care s-au remarcat pe plan internațional, dar pentru că nu au ridicat nimic în orașul lor, dumneavoastră considerați că nu merită recunoașterea din partea bârlădenilor! E penibil!”, a declarat consilierul PNL Cornel Pleșu.

Discuțiile au devenit tot mai aprinse, iar primarul Dumitru Boroș, din dorința de a nu leza imaginea acestei personalități, a propus retragerea proiectului de pe ordinea de zi și a părăsit dezgustat sala de ședințe.

Propunerea pentru acordarea titlului de cetățean de onoare lui Gheorghe Istrate a venit din partea unor colegi de generație ai acestuia, ca o surpriză pe care urma să o primească pe 26 august, la întâlnirea de promoție, după 60 de ani de la absolvirea Colegiului Național „Gheorghe Roșca Codreanu”.

Gheorghe Istrate este o personalitate de renume mondial în domeniul geologiei. S-a născut la Bârlad în 28 ianuarie 1940, a urmat cursurile Școlii nr.5 „Principesa Elena Bibescu”, iar în 1956 a absolvit Liceul Teoretic „Gheorghe Roșca Codreanu”. În anul 1962 a terminat Facultatea de Geologie – Geografie din cadrul Universității București, ca diplomat universitar, cu media 10. În 1976 a devenit doctor în geologie. Împreună cu șase glaceologi americani a participat timp de un an la o expediție vulcanologică în Insula Deception, cu vulcani în activitate. Acolo s-a cunoscut cu membrii echipajului Calypso și cu căpitanul Jaques Yves Cousteau. Este singurul bârlădean care a participat, în calitate de explorator și cercetător, într-o misiune mondială la Polul Sud. Din 1981 până în 2005, a fost angajat cercetător științific principal la Universitatea din Karlsruhe (Germania), iar actualmente este pensionar și locuiește în Germania. A publicat peste 80 de lucrări științifice în reviste din țară și străinătate, contribuțiile sale în mineralogie și geochimie fiind recunoscute în România și în lume.

Gheorghe Istrate urmează să vină săptămâna viitoare în România, pentru că lucrează împreună cu un jurnalist din Iași la o carte de amintiri despre profesorii de altădată, pe care intenționează să o lanseze în prejma întâlnirii de promoție. Faptul că astfel de bârlădeni, cu activitate recunoscută și apreciată pe plan mondial, nu pot deveni cetățeni de onoare, impune o regândire a criteriilor pe baza cărora se acordă acest titlu, criterii în baza cărora, ani de zile, au primit titlul de cetățean de onoare persoane care au dus în derizoriu această recunoaștere.

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: