Google+
Home » Administratie » Bârladul, obligat să returneze Guvernului 1,9 milioane de lei, pe motiv că a plantat niște boscheți fără a avea aprobare

Bârladul, obligat să returneze Guvernului 1,9 milioane de lei, pe motiv că a plantat niște boscheți fără a avea aprobare

de Simona MIHĂILĂ

Situație delirantă la Bârlad: în cel mult două săptămâni, orașul va trebui să scoată din pământ din piatră seacă aproape 1,9 milioane de lei (19 miliarde de lei vechi) pentru a-i vărsa în conturile Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MAPP) drept pedeapsă că Primăria Bârlad și-a permis să planteze pe malurile barajului Râpa Albastră niște boscheți.

Un scenariu absolut aiuritor, care a lăsat cu gura căscată autoritățile în momentul în care au intrat în posesia adresei de la minister și care va ”cocoșa” bugetul Bârladului în cazul în care conducerea orașului se va conforma ”ordinelor”. Banii reprezintă finanțarea primită de municipiul Bârlad pentru împădurirea coastei barajului Râpa Albastră, proiect aflat în derulare de câțiva ani. Conform acestui proiect, zona cu pricina beneficiază de plantarea a 550.000 de puieți, diverse specii.boros-primarie

”În documentele proiectului, printre speciile respective, este menționat și sângerul, astfel că firma care s-a ocupat de lucrări – SC Miluca SRL Huși – a plantat acest arbust. Din discuțiile purtate cu reprezentanții serviciilor de specialitate din primărie, am înțeles că sângerul era menționat doar în planșe, nu și în partea scrisă a proiectului. Dar și planșele tot parte din proiect sunt”, a explicat primarul Dumitru Boroș, ieri, în cadrul unei conferințe de presă.

”Nu vom da niciun ban înapoi. Mergem la judecată”

Trebuie spus că acești bani au fost dați de minister în 5 tranșe. După cheltuirea fiecărei tranșe de bani, funcționarii de la Primăria Bârlad făceau cerere pentru o nouă tranșă, care nu era niciodată achitată până ce reprezentanții de la minister nu verificau cum și pe ce au fost cheltuiți banii alocați anterior. Altfel spus, domnii de la minister au venit în control de mai multe ori și au văzut cu ochii lor sângerul … dintre copaci. Dar n-au obiectat nicicând, ca dovadă că au aprobat de fiecare dată următoarea tranșă de cheltuieli. Brusc, însă, și-au dat seama că există o ”problemă”: ce căuta sângerul printre frumusețe de arbori de soi?! Concluzia: boscheți neaprobați! Soluția: banii înapoi!

A urmat o corespondență asiduă pe tema sângerului. Cum că a fost plantat fără aprobare, iar asta se pedepsește!

”În consecință, s-a hotărât ca arbustul cu pricina să fie scos. Acum el nu mai există pe suprafața împădurită de la Râpa Albastră. Cu toate acestea, ministerul nu a revenit asupra deciziei de a sista lucrările și de a cere banii înapoi”, a spus primarul Boroș.

Edilul-șef al Bârladului a declarat că primăria nu va da niciun ban înapoi și, mai mult, va da în judecată ministerul de resort: ”Nu va vedea nimeni niciun leu. Vom merge în instanță. Bârladul abia are bani să supraviețuiască. Strângem ban pe ban ca să reușim să plătim obligații esențiale. Instanța va hotărâ cine are dreptate. Ni se cer înapoi niște sume enorme și nici nu știm pentru ce. Din cei 550.000 de puieți, sângerul nu reprezintă nici măcar 1%. El figura în planșele proiectului. Unde mai punem că a și fost scos. Deci unde este greșeala?”.

About Simona Vasile

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: