Google+
Home » Justitie » Accident de circulație cu trei victime în comuna Pochidia. Șoferul era băut bine

Accident de circulație cu trei victime în comuna Pochidia. Șoferul era băut bine

Mihai R., în vârsta de 25 de ani, din comuna Pochidia, a pierdut marți seara controlul direcției de deplasare a autovehicolului pe care îl conducea datorita faptului că s-a urcat la volan băut. Nepăsarea acestuia nu a rămas fără urmări pentru că acesta a intrat într-un cap de pod, iar din accident a rezultat vătămarea corporală a celor trei persoane din autovehicul. În mașină se aflau ca pasageri o tânără de 16 ani și o fetiță în vârstă de 3 luni. Victimele au fost transportate la Spitalul municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad. Conducătorul auto și tânăra de 16 ani au fost diagnosticați cu „policontuzii”, iar fetița cu „fractură femur și fractură humerus”, fiind transportată la o unitate medicală din municipiul Iași. R. Mihai a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporala din culpă și conducerea unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană având o alcoolemie peste limita legală.

Conduceți prudent!

Pentru a preveni producerea accidentelor rutiere pe drumurile publice, Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență sporită la volan. Nu vă urcați la volan, dacă ați consumat băuturi alcoolice! Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, șoferii care conduc sub influența băuturilor alcoolice trebuie să știe că riscă și închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancțiunea prevăzută de lege pentru cei depistați în trafic cu o îmbibație alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării permisul este reținut fără drept de circulație.

În cazul deplasărilor în intervalele de timp caniculare, se recomandă opririle dese în vederea repausului și hidratării conducătorului de autovehicul, iar pe cât posibil staționarea autovehiculul să fie efectuată în zone umbrite. (G.P)

Last updated by at .

Comments

comments

About Tehno Redactor