Google+
Home » Justitie » Moldoveancă depistată ca stătea ilegal în Vaslui

Moldoveancă depistată ca stătea ilegal în Vaslui

O femeie de naționalitate moldovenească, în vârstă de 22 de ani a fost prinsă că locuiește ilegal în România. Membru de familie al unui cetățean român, ea nu a întreprins niciun demers legal pentru prelungirea dreptului de ședere și nici nu a părăsit teritoriul țării.

Polițiștii de Imigrări au îndrumat persoana în cauză să se prezinte la sediul Biroului pentru Imigrări Vaslui, cu documentele necesare în vederea reglementării dreptului de ședere în scop de reîntregirea familiei. Totodată, aceasta a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 800 lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul juridic al străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare.

Femeia a fost identificată de Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări Vaslui, în cooperare cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui, în cadrul unei acțiuni pe linia combaterii șederii ilegale a cetățenilor străini, pe raza de competență, desfășurată pe 11 august.

Biroul pentru Imigrări Vaslui continuă activitățile de prevenire și combatere a șederii ilegale a străinilor prin organizarea de acțiuni cu forțe proprii sau în cooperare cu instituțiile cu atribuții în menținerea unui climat de ordine și liniște publică în rândul comunității noastre, atrăgând atenția cetățenilor străini să acorde interes reglementării dreptului de ședere pe teritoriul României. Invită solicitanții să utilizeze aplicația on-line de depunere a documentelor, la adresa www.portaligi.mai.gov.ro, pentru scurtarea timpului de așteptare la ghișeu și eficientizarea procesului de preluare a cererilor.

Polițiștii contează pe respectul dumneavoastră față de legislația în domeniul migrației și vă invită să îi contactați pentru orice aspect legat de aplicarea prevederilor legale în domeniu la telefoanele 0235303450/0235303454, ori vizitând site-ul public la adresa www.igi.mai.gov.ro (G.P)

Comments

comments

About Tehno Redactor