Home » Social » Polițistul mort într-un grav accident, înmormântat în prezența a sute de colegi, rude și prieteni, inclusiv a prefectului județului

Polițistul mort într-un grav accident, înmormântat în prezența a sute de colegi, rude și prieteni, inclusiv a prefectului județului

Polițistul de 28 de ani care a murit în urma unui grav accident petrecut, vineri, pe DN 1, între Câmpina și Ploiești și în urma căruia alți patru polițiști au fost răniți, unul grav, a fost înmormântat, marți, la cimitirul din Vaslui, în prezența a sute de colegi, rude și prieteni, inclusiv a prefectului județului.

Sute de polițiști, rude și prieteni l-au condus, marți, pe ultimul drum, pe agentul Alex Maftei, cel care, la sfârșitul săptămânii trecute a murit în urma unui grav accident petrecut pe drumul național DN 1, după ce mașina în care se afla împreună cu alți patru colegi a intrat în plin într-o autocisternă. Slujba de înmormântare a avut loc la biserica din vecinătate Poliției Județene Vaslui, în prezența a zeci de polițiști îmbrăcați în uniforme, precum și a unei grupe de jandarmi. La funeralii, au fost prezenți și prefectul județului, Daniel Olteanu, și subprefectul Mircea Gologan. Sicriul cu trupul neînsuflețit al polițistului a fost purtat pe brațe de opt colegi de-ai săi, în timp ce alți zeci de polițiști au dus coroanele din cortegiu.

Angajat din sursă externă în urmă cu câteva luni, Alex Maftei fusese repartizat recent, după depunerea jurământului, la Postul de Poliție Bogdana. Tânărul de 28 de ani, căsătorit în urmă cu trei luni, începuse recent cursurile Școlii de Subofițeri Câmpina, de unde se întorcea, de altfel, în cursul zilei de vineri, în momentul producerii accidentului în urma căruia și-a pierdut viața. Aflat la volanul mașinii proprietate, Alex Maftei a intrat în plin într-o autocisternă care ieșise de pe un drum lateral în DN 1. În urma impactului violent, polițistul a murit pe loc, iar ceilalți patru colegi au fost răniți, unul foarte grav. Acesta din urmă, aflat pe scaunul din dreapta față, a fost preluat de un elicopter SMURD și transportat la Spitalul Floreasca din Capitală, starea sa fiind în continuare critică. Ceilalți trei polițiști au ajuns la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, starea lor fiind una stabilă. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: