Home » Administratie » Epopeea sălii de sport de la Școala nr. 8 Bârlad!

Epopeea sălii de sport de la Școala nr. 8 Bârlad!

de Răzvan CĂLIN

Deși licitația pentru execuția lucrării s-a derulat încă din noiembrie anul trecut, nici până în momentul de față nu s-a bătut vreun cui.

Deși ne-am dori să nu fie așa, s-ar părea că ridicarea unei săli de sport la Școala gimnazială ”Episcop Iacov Antonovici” (Fosta Școală nr. 8) din Bârlad tinde să se transforme ca multe alte proiecte vitale pentru comunitatea locală, într-un soi de himeră. Adică vorbe multe, discursuri pompoase, surle, trâmbițe, pentru ca în final să nu se facă nimic.

Construirea unei săli de sport pentru această școală este mai mult decât o necesitate, în condițiile în care orele de educație fizică și sport se desfășoară (vara) sub cerul liber, pe un teren de zgură plin de gropi, iar iarna, elevii sunt înghesuiți prin câte o sală de curs. Cel puțin la finele anului trecut părea că în sfârșit răsare soarele și pe strada acestei școli, căci Compania Națională de Investiți (CNI), instituția care asigură finanțarea lucrării, a anunțat câștigătorii licitației: SC BODO INVEST SRL Iași va fi firma ce va executa partea de proiectare, iar SC ABC – CON INTERNATIONAL SRL Botoșani va construi obiectivul. Valoarea investiției se ridică la 51 de miliarde de lei vechi, sumă ce va fi suportată în întregime de CNI.

Anunțul a fost făcut undeva pe la sfârșitul lunii noiembrie 2015, dar de atunci s-au scurs aproape 10 luni fără să se bată vreun cui la acest proiect. Probabil, toată efervescența de dinaintea și de după alegerile locale de la începutul lunii iunie au făcut ca acest proiect să intre într-un con de umbră. Nimeni nu a mai scos nici un cuvânt despre sala de sport a Școlii ”Episcop Iacov Antonovici”, nici măcar edilii bârlădeni. Reporterii Est News au solicitat purtătorului de cuvânt al Primăriei Bârlad, Constantin Nițuc, câteva informații despre acest subiect, iar răspunsul a fost următorul: ”Din câte am înțeles, mai sunt câteva documente de obținut pentru ca lucrările să poată demara cât mai curând. E vorba despre niște avize sau o documentație necesare pentru a se putea pune lucrurile în mișcare”.

Este exact conform vechii ”tradiții” românești, acele ”câteva” hârtii banale care, din păcate, au puterea de a stopa și îngropa pentru ani buni proiecte importante pentru orice comunitate locală. Totuși, edilii bârlădeni dau asigurări că proiectul va fi pus în aplicare în cel mai scurt timp, nu mai devreme de toamna acestui an. Om trăi și om vedea!

Școala ”Episcop Iacov Antonovici” și Colegiul Național ”Gheorghe Roșca Codreanu” sunt cele două instituții de învățământ bârlădene cărora edilii le-au promis că vor face lobby la București pentru a fi dotate cu săli de sport moderne. Urmează ca tot la CNI să se deruleze și licitația pentru execuția sălii de sport a Colegiului ”Codreanu”. Pentru ambele instituții de învățământ lipsa unei săli de sport a reprezentat dintotdeauna o foarte mare lacună care a pus serioase piedici procesului instructiv-educativ. Problemele se amplificau mai ales în perioada sezonului rece, când din cauza temperaturilor scăzute, orele de sport se derulau (dacă se poate spune așa) în sălile de curs ale unităților școlare. Însă, nici perioada sezonului cald nu era lipsită de probleme. Așa – zisele terenuri de sport (în realitate niște platouri care cândva fuseseră acoperite cu un strat de bitum) arată acum de parcă au fost supuse unui bombardament: pline de gropi, pe unele porțiuni cu stratul de bitum umflat și crăpat, formând mici movilițe etc. Pe scurt, o stare deplorabilă, în care elevii se accidentează mai mereu, așa încât după o oră de sport ajung acasă cu picioarele și mâinile pline de julituri și vânătăi. În cazul fericit în care nu suferă accidentări mai serioase.
Cele două viitoare săli de sport vor avea dotări moderne, inclusiv vestiare, dușuri și chiar tribune cu câte 180 de locuri. În Bârlad, doar Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” și Școala gimnazială „George Tutoveanu” mai au în dotare astfel de săli de sport, însă niciuna nu este prevăzută cu tribune. Ambele au fost construite tot cu fonduri de la CNI.

About Tehno Redactor

One comment

  1. Sa recapitulam: stdii de fezabilitate, proiect, avize… toate au costat enorm.
    Fiecare ce a cerut, a primit.
    Acum este alta lume cu mana intinsa.

%d blogeri au apreciat: