Home » National » PIB-ul României ar fi ajuns la peste 200 miliarde euro dacă măcar jumătate din emigranți ar fi rămas în țară ca angajați sau ca antreprenori

PIB-ul României ar fi ajuns la peste 200 miliarde euro dacă măcar jumătate din emigranți ar fi rămas în țară ca angajați sau ca antreprenori

Țările ex-comuniste duc campanii de atragere acasă a locuitorilor care au plecat să muncească în Europa de Vest, deoarece și-au dat seama că emigrația costă anual procente din PIB, scrie Bloomberg. 

România ar fi avut un PIB de cel puțin 200 de miliarde de euro (și nu de 160 de miliarde de euro, cum a fost anul trecut) dacă măcar un milion din cei trei milioane de emigranți români ar fi rămas ca angajați în țară, iar 500.000 s-ar fi orientat către antreprenoriat.

Ziarul Financiar a făcut un scenariu ipotetic în care 1,5 milioane dintre românii care au plecat în străinătate ar fi rămas în țară și a calculat potențialul impact al muncii acestora în economie.

Astfel, dacă un milion de salariați plătiți cu salariul mediu de 500 de euro brut pe lună și 500.000 de antreprenori care ar fi făcut un profit de 50.000 – 70.000 de euro pe an ar fi rămas în țară în loc să emigreze, PIB-ul Ro­mâniei ar fi crescut anual cu valori cuprinse între 25 și 35 de miliarde de euro, potrivit unei simulări de calcul făcute de ZF. În scenariul imaginat de ZF, valoa­rea adăugată adusă în economie de cei 1,5 milioane de români care n-ar mai fi plecat este mult mai mare decât valoarea remiterilor trimise de românii din străinătate, de 3 – 4 miliarde de euro pe an. Pe de altă parte, riscul rămânerii în țară a acestor persoane ar fi fost lipsa locurilor de muncă și intrarea lor în sistemele de asistență socială, care ar fi împovărat cheltuielile făcute de stat și ar fi accentuat nivelul de sărăcie a populației.

„Cred că cea mai mare parte a românilor care au emigrat pentru un câștig mai bun s-ar întoarce în țară măcar pentru jumătate din acel câștig, în contextul în care ar sta cu familia și ar avea costul de trai din țară. Sunt convins că cei care câștigă în străinătate 1.000 – 1.200 de euro pe lună s-ar întoarce în România pe salarii de 500 – 600 de euro net pe lună, pentru că ar avea alte costuri și altă viață de familie”, crede Nicu Durău, human resources & general affairs director în cadrul producătorilor de aluminiu Alro Slatina și Alrum Tulcea, companii care au împreună 3.200 de angajați.

Deși Alro nu a fost afectată în România de plecarea angajaților în străinătate, compania se confruntă în prezent cu lipsa de candidați bine pregătiți pentru înlocuirea angajaților care ies la pensie. Tinerii de pe piața muncii sunt foarte puțini, iar dintre aceștia și mai puțini se califică în meserii precum sunt cele de electrician, mecanic, instalator sau sudor.

Sursa: libertatea.ro

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: