Google+
Home » Sport » Vasluienii iau iar cu asalt Brașovul. Real Junior Vaslui vrea încă un titlu la Brașov Cup

Vasluienii iau iar cu asalt Brașovul. Real Junior Vaslui vrea încă un titlu la Brașov Cup

Clubul Sportiv „Real Junior” Vaslui ataca titlul și la ediția din acest an a turneului internațional de fotbal pentru copii și juniori „Brașov Cup”. Turneul începe astăzi și își va desemna câștigătoarele duminica, iar partidele se vor desfășura pe Stadionul „Carpați” din municipiul Brașov. Ciprian Amarandei și Sorin Tătaru, coordonatorii clubului, au cele mai mari speranțe legate de grupa 2008, care a reușit în cele trei participări de pana acum sa obțină o data trofeul și de doua ori locul doi. Este o generație de excepție formata din copii care cresc de la turneu la turneu iar pe viitor se anunța mari speranțe ale fotbalului. Clubul are însă un palmares impresionant, cu titluri și locuri pe podium obținute și de celelalte grupe.

Echipele U8 (2009) vor fi formate din 4 + 1 jucători, cele U9 (2008) din 6+1, iar cele U10 (2007) din 7+1 jucători. La U9 și U10 meciurile vor avea câte doua reprize a 15 minute, în timp ce la U8 reprizele vor fi de câte 20 de minute.

La categoria 2008 (U9) participă 20 de formații care au fost împărțite în patru grupe a câte cinci echipe. Real Junior Vaslui evoluează la aceasta competiție cu doua echipe. Real Junior 1 disputa grupa A și va întâlni Bucegi Râșnov 2, ASC Corona Brașov, Progresul Spartac București și Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Pustii de la Real Junior 2 evoluează în C unde vor da piept cu AC Stars Brăila, ASC Corona Brașov 1, Juniorul București, FC Voluntari și Celta Vigo Brașov White.

La categoria 2009 (U8) vor concura 18 echipe, împărțite în trei grupe a câte șase echipe. Vasluienii au fost plasați în grupa D unde vor întâlni Junior Brașov, FC Dinamo București, FC Brașov 2 și FK Dunav Ruse 1 (Bulgaria)

La categoria 2007 (U10) vor concura 15 echipe, împărțite în trei grupe a câte cinci echipe. Vasluienii au fost plasați în grupa A unde vor întâlni Pro Team București, Atletico Madrid Timișoara, Celta Vigo Brașov White și Viitorul Argeș.

familia real junior vasluiPalmaresul este de excepție pentru un club înființat în luna ianuarie a acestui an. Rezultatele bune erau însă previzibile, dacă ținem cont de faptul ca antrenorul Ciprian Amarandei a mai obținut și înainte performanțe notabile. Deși cei mai mulți copii au început să se pregătească sub îndrumarea acestuia și a lui Sorin Tătaru de la înființarea clubului, cu o parte din ei el lucrează din martie 2014. A obținut cu ei rezultate foarte bune dintre care amintim titlul câștigat în decembrie de grupa 2009 la Cupa Prosport Focșani, după cinci victorii din tot atâtea posibile și locul trei la aceeași competiție cu grupa 2008. Tot la sfârșitul anului trecut vasluienii au obținut locul trei la Cupa Moș Crăciun organizata de „Juniorul Suceava” cu trei grupe (2007, 2008 și 2009). Vasluianul Răzvan Platon de la grupa 2007 a fost declarat cel mai bun portar al turneului. Cel mai bun jucător al turneului 2008 a fost Ianis Podoleanu. Iar grupa 2009 a dat cel mai bun portar, pe Ionica Spânu, dar și cel mai tânăr jucător al turneului, David Amarandei. Acesta din urma a fost și al doilea golgheter, cu șapte reușite.

În ianuarie, grupa 2008 a făcut senzație cu cele doua echipe care au disputat trofeul. Real Junior Vaslui I a câștigat prima ediție a Cupei „Didi Junior” Iași, iar Real Junior Vaslui II a obținut locul trei. Luca Lungu a fost declarat cel mai bun portar, iar Sebastian Roșu a primit trofeul de cel mai bun jucător al turneului. În februarie a obținut locul doi a Cupa Prosport Focșani, după ce a condus în finala cu 2 – 1, dar a pierdut în cele din urma cu 2 – 3. A reușit sa câștige însă marele trofeu la Brașov Indoor Cup și Winter Cup Brașov. La cea de-a doua competiție pustii vasluieni și-au spulberat adversarii și au reușit șapte victorii consecutive. În martie vasluienii au obținut locul trei la Cupa Play Bacău, turneu unde au dat și golgheterul turneului, pe Ștefan Amarandei. La Summer Kid’s Cup de la Mangalia vasluienii au luat argintul, după ce fotbaliștii de la Steaua București i-au învins cu mari emoții la penalty-uri.

Grupa 2007 a obținut în februarie locul trei la Cupa Prosport Focșani. S-a mai clasat pe locul trei și la Bacău și Suceava.

Grupa 2009 a fost de mai multe ori aproape de podium. A obținut locul patru la Cupa „Prosport Focșani”, la Cupa Stars Brăila și la Cupa Play Bacău. Oficialii de la Bacău au desemnat-o cea mai fair-play echipa. A pierdut podiumul la loviturile de departajare.

Real Junior Vaslui a câștigat și Interliga Naționala de fotbal la categoriile de vârsta 2007, 2008 și 2009, după ce a disputat meciuri în compania formațiilor LPS Vaslui, Athletic Club Bârlad și Viitorul Bacău. A fost clubul cu cei mai mulți participanți, 62 din 200 participanți. Grupa 2007 a învins LPS Vaslui cu 6 – 3 și Viitorul Bacău cu 3 – 0. A mai remizat cu Atletic Club Bârlad. Grupa 2008 a învins LPS Vaslui cu 11 – 2 , Atletic Bârlad cu 7 – 0 și Viitorul Bacău cu 7 – 1. Grupa 2009 a învins LPS Vaslui cu 5 – 2, Atletic Club Bârlad cu 8 – 1 și Viitorul Bacău cu 5 – 2. Real Junior Vaslui va juca cu patru grupe și în noua ediție a Interligii Naționale de Fotbal, competiție organizata de Federația Română de Fotbal, care se va disputa în orașul Gheorghieni.

„Ne dorim să câștigam turneul cu grupa 2008 și sa obținem clasări pe podium cu toate grupele. Copiii au avut o evoluție foarte buna, au progresat constant.. Acum este o presiune pe noi pentru ca suntem favoriți și trebuie sa rămânem la un nivel ridicat, dar pana acum am gestionat bine aceasta situație. Copiii au demonstrat ca sunt puternici și nu văd alt motiv decât neșansa sa nu ajungem sa disputam finala. Cu grupa 2008 am fost pe podium la toate turneele la care am participat. Singurul loc trei obținut a fost la Suceava, în rest am obținut doar locurile unu și doi. Este loc mereu de îmbunătățit, dar echipa are un nucleu bine format, s-au format deja relații de joc. Anul acesta o să facem trecerea pe terenul mare și am început deja să ne pregătim pe iarba, suprafața pe care se va disputa și acest turneu, lucru care o să ne avantajeze. Obiectivul meu este sa unesc într-o singura entitate toți copiii vasluieni care sunt valori fotbalistice pentru a putea face performanța la nivel național. Dacă aceștia sunt împărțiți la o serie de cluburi locale dăunează fotbalului vasluian. În primul rând e important ca ei sunt disciplinați tactic, dar au și o tehnica buna, sunt ambițioși și cauta mereu victoria. Stăm foarte bine la toate compartimentele, atât portarul cât și jucători de apărare sau atac au fost cei mai buni pe postul lor la turneele disputate. Avem un număr de circa 90 de copii la cinci categorii de vârsta, destul de mulți pentru un club privat, dar o să mai facem selecții la toate grupele de vârsta (2006 – 2010). Sunt conștient ca mai sunt copii buni în oraș, dar mai ales în comune care trebuiesc descoperiți. Vom începe și o colaborare cu Atletico Vaslui, am găsit înțelegere și am ajuns la un numitor comun după discuții avute cu Cătălin Popa și Costinel Botez. De-a lungul întregii perioade în care am pregătit acești copii care au obținut trofee am fost sprijiniți de mai mulți sponsori. Principalul nostru sponsor este Plantagro, alături de Carrefour România, iar în trecut ne-a mai ajutat și Aditrans. De asemenea Primăria Vaslui ne-a sprijinit cu baza sportiva și organizarea de turnee. Am găsit înțelegere la domnul primar Pavăl și la domnul viceprimar Cazacu. Le mulțumim tuturor pentru ca au contribuit la obținerea de performanțe pentru fotbalul vasluian. Avem o relație buna și cu părinții care încurajează constant activitățile clubului. Avem o galerie frumoasa, pe care noi o consideram o familie”, a declarat pentru Est News Ciprian Amarandei. (George PROCA)

Last updated by at .

Comments

comments

About Tehno Redactor