Home » Justitie » Dosar penal pentru port ilegal de armă neletală

Dosar penal pentru port ilegal de armă neletală

Cornel N., în vârstă de 43 de ani, din comuna Fruntișeni, a primit o vizită inopinată din partea polițiștilor specializați în arme, muniții și substanțe periculoase, care au ridicat o armă neletală supusă autorizării. Arma cu aer comprimat era deținută ilegal de către bărbat, care mai avea și 45 de diaboluri, bunuri deținute de asemenea contrar prevederilor legale. Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat faptul că bărbatul a procurat arma din Italia, în 2015, iar în luna august a introdus în țară arma și muniția, fără ca în prealabil să solicite autorizarea din partea autorităților române, în conformitate cu prevederile legii.

diaboluriArmele și muniția au fost ridicate de polițiști în vederea efectuării cercetărilor în dosarul penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și contrabandă. Codul penal prevede faptul că „deținerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării se pedepsește cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă”. (G. P)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: