Home » Administratie » Adresabilitate nesemnificativă, în farmaciile bârlădene, pe timpul nopții

Adresabilitate nesemnificativă, în farmaciile bârlădene, pe timpul nopții

După ce și-au manifestat dorința ca farmaciile să fie deschise și pe timpul nopții, bârlădenii bat în retragere. Adresabilitatea în farmacii, pe timpul nopții, este foarte scăzută, uneori lipsind cu desăvârșire.

A trecut mai bine de o lună și jumătate de când Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) ne-a impus, iar noi am acceptat, să ținem deschise, prin rotație, farmaciile în intervalul orar 22 – 8. Constatăm că, deocamdată, bârlădenii nu beneficiază de această oportunitate așa cum s-a crezut. Pe timpul serii și noaptea până la ora 23, avem ceva pacienți, dar, de cele mai multe ori, în intervalul 22 – 6, nu intră nimeni. Bârlădenii încep să vină la farmacie de la ora 7”, ne-a declarat reprezentantul unei farmacii bârlădene.

În vreme ce cheltuielile cu personalul și utilitățile cresc pentru fiecare manager de farmacie, încasările obținute din vânzarea medicamentelor pe timpul nopții sunt derizorii. Se vând doar antiinflamatoare și antialgice, prezervative și deloc medicamente pe bază de rețetă. Farmaciștii consideră că situațiile de urgență care nu necesită internarea nu pot fi rezolvate nu pot fi rezolvate doar de către aceștia. Este nevoie de înființarea unui centru de permanență, deservit prin rotație de medicii de familie, care să prescrie rețete cu care, apoi, pacienții să se prezinte imediat la farmacie.

Până una-alta, farmaciile au program non-stop. Bârlădenii care nu au aflat încă acest lucru, se pot informa citind afișele de pe ușa oricărei farmacii, pe care este trecut programul de noapte al farmaciilor din Bârlad. Poate așa, va crește adresabilitatea în rândul celor care și-au dorit, probabil justificat, ca farmaciile să aibă program de noapte. (Mihaela NICULESCU)

About Tehno Redactor

One comment

  1. nici nu credeam ca o sa vina buluc lumea, dar ideea e ca daca ai nevoie de o pastila sa ai de unde sa iei. a fost si ramane o idee buna.

%d blogeri au apreciat: