Google+
Home » Sport » Șapte echipe vasluiene în campionatele naționale de handbal juniori și junioare

Șapte echipe vasluiene în campionatele naționale de handbal juniori și junioare

LPS Vaslui va participa la campionatele naționale de juniori II cu echipa care a cucerit bronzul în ediția trecută, antrenată de Laurențiu Cozma la juniori III, dar și cu echipa antrenată de Virgil Bedicov. La juniori III Vasluiul va avea două reprezentante. LPS va participa cu echipa antrenată de Liviu Gugleș și Alexandru Zaharia, iar cealaltă echipă este Campionii Negrești, antrenată de Gheorghe Mogâldea. LPS Vaslui participă și la juniori I, cu echipa pregătită de Liviu Gheorghiu. LPS Vaslui va avea câte o echipă și în campionatele naționale de junioare II și III.

FRH a stabilit seriile

Vasluienii și-au aflat adversarii, după ce Federația Română de Handbal a stabilit seriile pentru sezonul 2016 – 2017. Echipa de juniori I a LPS Vaslui va evolua în seria A, unde va întâlni CS Știința Municipal Bacău 1, CS Știința Municipal Bacău 2, LPS Nadia Comăneci Onești, LPS Piatra Neamț, LPS Suceava, LPS Roman și LPS Iași. La juniori II, LPS Vaslui I și LPS Vaslui II vor disputa meciuri în seria B cu LPS Brăila, CS Axiopolis Cernavodă, CSS Tecuci, LPS Buzău și CSS Galați. La juniori III, LPS Vaslui și AS Campionii Negrești dau piept cu LPS Iași, LPS Suceava, LPS Piatra Neamț, LPS Botoșani și CSU Suceava.

Junioarele II întâlnesc în Seria A pe HC Buhuși, CSS Bacău, LPS Iași, LPS Piatra Neamț și LPS Roman. Echipa de junioare III înfruntă pe CSS Bacău, HC Buhuși, LPS Iași, LPS Piatra Neamț, LPS Suceava și CSS Tg Neamț.

Campionatele naționale de juniori și junioare încep pe 17 septembrie. (G.P)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: