Home » Sanatate » Spitalul din Negrești, sfâșiat de orgolii politice

Spitalul din Negrești, sfâșiat de orgolii politice

Primăria și Consiliul Local Negrești organizează miercuri o dezbatere publică privind redeschiderea Spitalului Orășenesc din localitate. Decizia organizării acestei dezbateri publice vine după ce o hotărâre privind concesionarea unității medicale către o firmă privată care dorește să redeschidă spitalul nu a fost votată de toți consilierii locali, aleșii PNL votând împotriva proiectului.

”Am încercat tot felul de soluții pentru redeschiderea spitalului, fiindcă oamenii din zonă ne cer mereu acest lucru. Am încercat deschiderea spitalului ca secție externă a Spitalului Județean de Urgență, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat. Am purtat discuții cu reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române pentru preluarea spitalului, dar nici această dorință nu s-a concretizat. Acum o firmă dorește să ia în concesiune spitalul, să-l consolideze și să-l doteze pe cheltuială proprie și să deschidă două secții, una de îngrijiri paliative și una de boli cronice, ceea ce ar însemna crearea a 60 de locuri de muncă. Din păcate, consilierii PNL nu au înțeles necesitatea redeschiderii spitalului și, de aceea, am considerat că cea mai bună soluție este organizarea unei dezbateri publice”, a declarat primarul orașului Negrești, Vasile Voicu (PSD).
Potrivit edilului, cetățenii din oraș ar dori deschiderea unor secții de Pediatrie și Boli Interne, însă investitorul privat, care desfășoară deja activitate medicală în orașul Negrești, nu intenționează, cel puțin pentru moment, decât deschiderea unei secții de îngrijiri paliative și de boli cronice.
Consilierii locali PNL se apără, spunând că vor mai multe detalii.

”Nu suntem împotriva redeschiderii spitalului, dar vrem să ne asigurăm că nu este vorba despre niște interese ascunse. Până la urmă, ceea ce contează cu adevărat este ca cetățenii să beneficieze de servicii medicale de calitate”, a declarat liderul consilierilor PNL din Consiliul local Negrești, Cristi Rusu.

La dezbaterea publică au fost invitați parlamentarii din județ, reprezentanți ai Consiliului Județean, autorități locale din orașul Negrești, primari și consilieri din comunele apropiate și reprezentanții firmei care doresc să ia în concesiune spitalul.

Spitalul Orășenesc Negrești a fost închis în anul 2011. Consiliul local al orașului de atunci a decis concesionarea unității medicale pe o perioadă de 15 ani către o firmă din București, despre care actuala conducere a primăriei a susținut că nu a respectat termenii contractuali.

Ulterior a urmat un proces care a fost tergiversat și apoi suspendat. După ce Tribunalul Vaslui a decis suspendarea procesului, magistrații de la Curtea de Apel Iași au hotărât repunerea pe rol a procesului dintre Primăria Negrești și firma din București pentru câștigarea dreptului de folosință privind spitalul. În final, Primăria Negrești a avut câștig de cauză.

Între timp, fostul șef al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Iași, medicul chirurg Iulian Șerban, a deschis la Negrești un centru medical privat care face doar internări de zi, cazurile grave fiind direcționate către Spitalul Județean de Urgență Vaslui. Iulian Șerban a spus la momentul deschiderii centrului medical că eventuala redeschidere a spitalului public nu ar reprezenta ”un pericol”. (George PROCA)

 

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: