Home » Administratie » Consiliul Județean va coordona activitatea de incinerare a cadavrelor!

Consiliul Județean va coordona activitatea de incinerare a cadavrelor!

Conform unei decizii a actualului Guvern, activitatea de neutralizare a deșeurilor de origine animală este strict de competența consiliilor județene. La sfârșitul lunii august, Guvernul a emis o ordonanță în acest sens (nr. 24 din 24.08.2016).

După publicarea normelor metodologice de aplicare a respectivei ordonanțe, consiliile județene organizează și sunt responsabile pentru desfășurarea activității de neutralizare a deșeurilor de origine animală provenite din gospodăriile crescătorilor individuali de animale. Consiliile județene au obligația de a asigura contractual, în condițiile legii, realizarea acestei activități de neutralizare cu o unitate de ecarisare autorizată conform legislației în vigoare. Crescătorii individuali de animale sunt obligați să anunțe în maximum 24 de ore medicul veterinar de liberă practică căruia îi sunt arondați și autoritățile administrației publice locale pe a căror rază administrativ-teritorială are loc decesul animalelor la care se referă prezenta ordonanță. Autoritățile administrației publice locale sesizate informează de îndată consiliul județean care anunță în cel mai scurt timp posibil prestatorul de servicii contractat, acesta având sarcina de a transporta cadavrele de animale la unitățile de neutralizare a acestora. Autoritățile administrației publice locale vor întocmi, potrivit legii, registre de evidență a transporturilor, categoriilor și cantităților de deșeuri de origine animală trimise către unitățile de neutralizare, iar consiliul județean întocmește un centralizator al acestor registre de evidență, se arată într-un comunicat emis de conducerea Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui.

Ordonanța mai stabilește că unitățile de creștere a animalelor, unitățile de producție, depozitare, procesare ori comercializare a cărnii sau a altor produse de origine animală, au obligația de a asigura contractual, în condițiile legii, realizarea acestei activități de neutralizare a deseurilor cu o unitate de ecarisare autorizată conform legislației în vigoare.

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: