Home » Justitie » Procurorul criminalist Alice Ruja: ”Aștept să văd câți polițiști sunt de acord să nu mai tacă. Nu mă lăsați singură în acest demers!”

Procurorul criminalist Alice Ruja: ”Aștept să văd câți polițiști sunt de acord să nu mai tacă. Nu mă lăsați singură în acest demers!”

de Răzvan CĂLIN

Articolul din Est News dedicat problemelor grave cu care se confruntă polițiștii vasluieni (și nu numai) a stârnit un val de reacții fără precedent în spațiul public. Procurorul Alice Diana Ruja, cea care a avut curajul să vorbească pe șleau despre acest subiect delicat, lansează un nou apel public către toți polițiștii care se confruntă cu astfel de probleme să ia atitudine. Demersul făcut de ziarul Est News și procurorul Ruja se dorește a fi un semnal față de problemele grave din sistemul polițienesc.

Pentru prima oară în ultimii 27 de ani se vorbește deschis despre problemele extrem de serioase care grevează sistemul polițienesc din județul Vaslui (de altfel, din întreaga țară). Articolul de presă publicat recent de cotidianul ”Est News” (Procurorul criminalist Alice Ruja rupe tăcerea și vrea să meargă la șeful Inspectoratului Județean de Poliție) a consemnat această premieră. Culmea este că demersul curajos nu a venit din partea unui polițist, ci aparține procurorului criminalist Alice Diana Ruja care, în exclusivitate pentru ziarul Est News, a vorbit pe șleau despre problemele cu care se confruntă polițiștii vasluieni, mai ales cei care activează în mediul rural.

criminalist-rujaSubiectul a stârnit un val de reacții fără precedent, mai ales în spațiul public și continuă să agite spiritele în rândul opiniei publice, dar mai ales printre polițiști. Din păcate, cea mai mare parte dintre polițiști continuă să fie dominați de o mai veche cutumă: nimeni nu are voie să vorbească despre problemele grave cu care se confruntă Poliția Română, ci toți trebuie să zâmbească frumos și să spună că totul e ”OK”.

Din nou, procurorul Alice Ruja iese la rampă cu o intervenție cel puțin la fel de curajoasă ca precedenta. Magistratul vasluian a lansat, pe contul său de facebook, un apel public către toți polițiștii din județul Vaslui în care le cere să ia atitudine față de problemele cu care se confruntă în activitatea lor și să vorbească deschis despre acestea. Totul, susține Alice Ruja, trebuie să aibă o singură finalitate: sensibilizarea mai marilor din fruntea Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și a întregului cabinet guvernamental pentru luarea unor măsuri concrete care să soluționeze o dată pentru totdeauna problemele care afectează din greu sistemul polițienesc din România. Este, dacă vreți, începutul unui soi de revoltă, dar una pașnică, care să aducă doar schimbări în bine.

”Vreau să știu care polițist e dispus să vorbească public despre problemele voastre. Fără curajul vostru în a vă exprima public problemele, eu nu pot face mare lucru. Care polițist e dispus să vorbească, să scrie aici lucrul ăsta. Gândiți-vă la colegii voștri de la comunele unde e doar un singur polițist. Nu vă gândiți că la voi în comună e bine. Susțineți-vă colegii și vorbiți! Nu vă temeți să vorbiți! Libertatea de exprimare e garantată prin Constituție. Acum aștept să văd câți polițiști sunt de acord să nu mai tacă. Nu mă lăsați singură în acest demers!”, așa sună apelul public făcut de procurorul Alice Ruja pe contul ei de pe o rețea de socializare.

Codul tăcerii, impus polițiștilor mai abitir ca în organizațiile mafiote!

Îndemnul ei nu a rămas fără reacții, cel puțin pe respectiva rețea de socializare nu au întârziat să apară comentarii ale unor polițiști care au început să spună lucrurilor pe nume. Așa cum am menționat și în articolul precedent, se pare că cele mai multe probleme sunt în rândul unităților de poliție din mediul rural, unde dotările sunt mai mult decât precare, cu niște rable decimate de rugină și drumurile proaste pe post de autoturisme de serviciu, cu sedii de poliție care abia mai stau în picioare etc.

Și mai grav este că sunt comune unde activează doar un singur polițist, deși zona este una cu un fenomen infracțional depolitist grad foarte mare. Aceste probleme sunt foarte vechi și arhicunoscute de mai marii din fruntea Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui, inclusiv la nivel de IGPR. Însă, nimeni nu a avut tăria să vorbească deschis despre așa ceva pentru că ”Omerta” este o lege nescrisă care funcționează aproape perfect tocmai în rândul polițiștilor. De ce? Răspunsul este simplu: ofițerii superiori, cei cu multe stele pe umeri și cu funcții înalte de conducere au propovăduit cu sârg această lege a tăcerii, interzicând cu desăvârșire subalternilor să ”ciripească” pe subiecte atât de delicate. Este, de altfel, o meteahnă care caracterizează, din păcate, mai toate domeniilor de activitate importante din țară. Peste tot, fie că vorbim Sănătate, Învățământ, Economie sau Justiție, este interzis să vorbești despre problemele grave cu care se confruntă fiecare sistem. Dar parcă în poliție e mai abitir ca oriunde. Polițiștii aflați în prima linie, cei care dau piept zilnic cu fenomenul infracțional, sunt cei care resimt din plin aceste toate aceste lipsuri și probleme. Și tot ei sunt cei care sunt amenințați de către șefii care își tocesc toată ziua coatele prin birouri bine aerisite, că dacă îndrăznesc să spună ceva vor avea de suferit.

”Manageri până la pensie în ciuda rezultatelor de rahat!”

”Cauza cea mai mare este managementul de carton. Șefi ai unor unități de poliție s-au trezit peste noapte că sunt «manageri». Într-o lume normală, managerul fără rezultate e «zburat» afară. În M.A.I., managerul care nu are rezultate, e mutat într-un alt post, bineînțeles tot de manager. Orice multinațională are manageri cu un mandat determinat, la noi sunt manageri până la pensie în ciuda rezultatelor de rahat. Uitați-vă la rezultatele acestui management. Polițiștii pleacă din sistem pentru că e mai bună pensia, iar șefii rămași nu au nici o viziune asupra politicii de personal. De ce nu răspund cei care au dus M.A.I. la un asemenea rezultat dezastros, 20.000 de funcții vacante? CSAT (Consiliul Suprem de Apărare a Țării, n.r.) nu a luat în discuție această problemă de siguranță națională?”, acestea sunt vorbele unui polițist care, deocamdată, nu a dorit să i se divulge identitatea.

politist”Ne întrebam cum este posibil să trimiți la apelurile 112 în zona rurală un singur polițist, mai ales că se încalcă procedurile de lucru? Cum crezi că poți să asiguri continuitatea la un post de poliție cu un singur om? Cum ai putea să faci prevenire când tu, efectiv, nu ai timpul necesar acestei activități? Cum crezi că poți să îți desfășori activitățile de patrulare dacă Loganurile noastre sunt epave? Oare cum ? Și reiterez că aceste probleme nu sunt specifice doar județului Vaslui”, a mai spus un alt polițist.

Este mai mult decât jenant ca într-o țară democratică, în care dreptul la libera exprimare este consfințit prin Constituție, taman oamenii legii să aibă ”embargo” la a vorbi deschis despre problemele cu care se confruntă. În continuare, cei mai mulți dintre polițiști se tem să vorbească despre așa ceva, lucru care nu este normal. Iar apelul lansat de procurorul Alice Ruja vine tocmai ca o încercare de a elimina această cutumă.

Pe șleau, despre incompetența, delăsarea și nepăsarea ”managerilor” din Poliția Română!

De departe, însă, reacția cea mai puternică a venit din partea Sindicatului Polițiștilor ”Mihai Viteazul”, care a dat publicității un comunicat în care se vorbește fără ocolișuri despre toate aceste probleme. Semnat chiar de președintele organizației, Marius Gheorghe Bărbulescu, comunicatul se poate constitui într-o radiografie pertinentă a multitudinii de probleme cu care se confruntă (mai ales) polițiștii din mediul rural.

Drept pentru care am decis să-l reproducem integral în paginile cotidianului nostru: ”De ani de zile sesizăm conducerii M.A.I. și I.G.P.R., gravele probleme, lipsurile, deficiențele și disfunctionalitățile din mediul rural! Încă de la înființarea secțiilor de poliție rurale, am comunicat și am transmis în mod constant și argumentat factorilor demarius-gheroghe-marbulescu-sindicat-politie-mihai-viteazul1 conducere din Poliția Română, problemele reale pe care le întâmpină polițiștii din mediul rural, generate de modul defectuos în care au fost gândite și constituite aceste subunități de poliție! Că toți ne-au dat dreptate și ne-au promis că în cel mai scurt timp le vor rezolva, însă de 5 ani de zile nu au făcut nimic, este o altă poveste. Vă este bine, domnilor manageri? Stați confortabil, în birourile care au suprafața unei secții rurale, iar instalatiile de aer condiționat vă oferă posibilitatea să purtati cămașă cu mâneca scurtă, indiferent de anotimp? Dacă domniilor dumneavoastră vă este bine, noi ne facem datoria să vă mai amintim, încă o dată, pe aceasta cale, că cei mai oropsiți polițiști din Poliția Română, sunt polițiștii din mediul rural! Oare, de ce nimeni nu vrea să intervină? Chiar nimeni nu mai dorește binele acestei instituții? Cand veți binevoi să gasiți o soluție, domnilor manageri, astfel încât secțiile de poliție rurale să aibă un efectiv și o structură organizatorică asa cum este normal și firesc, în adevăratul sens al cuvântului, adică 70 – 80 de lucrători, nu 25 – 30? Când veți găsi o soluție, domnilor manageri, astfel încât polițiștii din mediul rural să nu mai fie nevoiți să facă pe coșarii, fochiștii și femeia de serviciu? Până când, domnilor manageri, polițiștii din mediul rural vor fi nevoiți, datorita incompetenței, nepăsării și dezinteresului pe care le manifestați din plin, să-și pună în pericol viața, sănătatea și integritatea corporală, datorită intervențiilor pe care sunt nevoiți să le facă singuri la evenimente, datorită serviciilor de permanență care, teoretic, nu mai există in Poliția Română, dar care, din pacate, se efectueaza din plin în mediul rural și conduc la uzură fizică și șubrezirea sănătății polițiștilor. Fără să mai luăm în considerare zecile, sutele și miile de ore suplimentare care sunt efectuate, fără să fie pontate și remunerate, reprezentând «munca patriotica în favoarea M.A.I.»! Dar condițiile inumane în care sunt nevoiți să își desfășoare activitatea, respectiv birouri și spații insalubre, în care vara fac saună, iar iarna tremură de frig, cu geaca, fularul și căciula în cap, așteptând ca lemnele cu care au aprins focul în sobă să le ofere o palidă umbră de căldură, iar aerul pe care il expiră să nu mai fie sub formă de aburi? Oare, nu vă este rușine, domnilor manageri, care pretindeți că sunteți mari conducători de oști (mulți dintre domniile dumneavoastră fiind cocoțați și înțepeniți de zeci de ani pe aceleași funcții de conducere) că procurorii, care nu sunt manageri, au realizat înaintea domniilor dumneavoastră pericolul la care sunt expuși polițiștii din mediul rural? Procurorii nu pot să rămână indiferenți și iau atitudine întrucât nu vă mai suportă incompetența, delăsarea, nepăsarea și managementul defectuos! Cine știe, poate noul ministru Tudorache (Dragoș Tudorache, ministrul Afacerilor Interne, n.r), care, cel puțin la prima vedere, pare bine intenționat, va face, în sfârșit, o curățenie de toamnă și în Poliția Română și va așeza fiecare polițist acolo unde merită să-i fie locul, în funcție de studiile absolvite, pregătirea și experiența profesională și rezultatele obținute în muncă și nicidecum după alte criterii. Tot respectul si consideratia noastră, doamna procuror Alice Ruja!”.

About Simona Vasile

10 comments

  1. DOAMNA PROCUROR VEDETI SI CAZUL CU SECHESTRAREA DE PERSOANE LA DELENI
    Un caz foarte grav s-a petrecut la Deleni ,unde patru cetateni certati
    cu legea,au intrat noaptea in casa peste o persoana in satul
    ZIZINCA,com Deleni,l-au batut cu parii in curte dupa care l-au urcat cu
    forta intr-o masina opel si l-au dus in satul BULBOACA,com Deleni unde
    i-au aplicat alta corectie,dosarul e in sertar la Parchetul Vaslui,astia
    patru nu sunt periculosi.
    SECHESTRARE DE PERSOANE,VIOLARE DE DOMICILIU,LOVIRI SI ALTE VIOLENTE

    • Unul din cei patru infractori din BULBOACA,com Deleni, e recidivist o cunostinta mai veche a Politiei.

    • Oare nu e grup infractional organizat,avand in vedere ca au participat la mai multe reglari de conturi,fac ei dreptatea, de parca suntem in africa nu in uniunea europeana,politia pentru ce mai este in aceasta tara.

  2. Doamna Procuror ,personal, cred,ca politistii din Vaslui sunt lasi, si tare mie teama ca veti ramane singura in demersul d-voastra ,din nefericire ! Leorbaie pe la colturi ,intre ei ca nu le este bine, insa, in fata sefilor se fac…”catelusi cu parul cret”..Pacat!

  3. doamna ruja, cu tot respectul, nu credeti ca tacerea asta despre care vorbiti, e calcata in picioare si de dvs?

  4. Daca nu ar fi implicat si politicul’ bata-l vina ,in toate domeniile de activitate , fiecare institutie ar functiona mult mai bine iar pilosii si incompetentii , cocotati in functii pe alte criterii decat cele profesionale , experienta , studii , competenta ar fi inlocuiti….
    Au trecut zeci de ani dupa revolutie iar rezultatele sunt cele care se vad; coruptie , complicitate la diferite escrocherii , lacomia dupa averi , iar problemele adevarate ale tarii sunt laste de izbeliste..

  5. Credem ca un control sever in toata politia Vaslui va gasi foarte multe dosare tinute de ani buni in sertare.

  6. Serios frumoaso ? Mare criminalista mai esti……oare cum poti dormi noaptea năroado ? De ce sunt liberi capii clanului Farmazon ?

    https:www//.youtube.com/watch?v=sOs8nNGsHZo Ăsta-i dadevarul adevarat RUJA !

  7. Lista cu cele 28 de semnaturi ale comunitatii locale , a fost trimisa la Bucuresti la ministerul de interne pentru tragerea la raspundere a celor patru infractori din Bulboaca ,com Deleni care au terorizat intreaga comuna Deleni,prin faptele deosebit de grave.

%d blogeri au apreciat: