Home » Sport » Doi jucători de la HC Vaslui, nominalizați în echipa etapei

Doi jucători de la HC Vaslui, nominalizați în echipa etapei

Doi handbaliști vasluieni fac parte din echipa etapei a V-a nominalizată de ProSport. HC Vaslui, singura echipă care a dat doi jucători în echipa ideală.

csm fagaras - hc vaslui5Portarul Răducu Tamaș a avut o prestație nemaipomenită, cu nenumărate intervenții în fața celor de la HC Adrian Petrea Reșița. La victoria vasluienilor cu scorul de 32 – 23 a avut o contribuție deosebită și Gabriel Bujor, care a trimis mingea în plasă de nu mai puțin de 12 ori. Numărul mare de reușite au făcut că acesta să intre în top cinci golgheteri în Liga Zimbrilor. Nu este prima dată când cei doi sunt nominalizați în echipa etapei. Au mai primit această recunoaștere și după ce HC Vaslui a învins în deplasare CSM București cu 26 – 25.

Din echipa etapei mai fac parte extrema stângă Filip Marjanovic (Poli Timișoara), centrul Dalibor Cutura (HCDS Constanța), interul stânga Marius Szoke (Steaua), interul dreapta Dusan Sipka (CSU Suceava) și pivotul Albert Cristescu (Steaua).

Cei de la Prosport l-au nominalizat ca omul etapei pe stelistul Marius Szoke, care a avut o evoluție încântătoare în partida cu CSM București (scor 30-28), având o contribuție importantă la succesul echipei pregătite de Ovidiu Mihăilă. Coordonatorul de joc în vârstă de 23 de ani a rezolvat multe acțiuni de unul singur, fiind mereu surprinzător pentru vicecampioană României, care a ratat debutul de sezon. Foarte aproape de a fi recunoscut cel mai bun jucător din runda a V-a a Ligii Zimbrilor a fost și Dalibor Cutura, care la 41 de ani evoluează ca-n prima tinerețe la HCDS Constanța. Pentru că ambii handbaliști evoluează de regulă pe postul de conducător de joc, ProSport i-a introdus pe ambii în echipa etapei, în linia de 9 metri. De altfel, Cutura are apariții la finalizare și de pe postul de inter stânga.

Lotul de ”16” al etapei a 5-a este alcătuit din portarii Tamaș, Stănescu, Marocico și Marjanovic și jucătorii de câmp Chike Onyejekwe, Bernatonis, Szoke, A. Esteki, Cutura, Georgescu, Sipka, G. Bujor, Toma, Mihalcea, Cristescu, Baican (George PROCA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: