Home » Sanatate » Spitalul bârlădean riscă să nu mai fie ”de urgență”. Impactul dezastruos pe care declasificarea spitalului îl va avea asupra Bârladului!

Spitalul bârlădean riscă să nu mai fie ”de urgență”. Impactul dezastruos pe care declasificarea spitalului îl va avea asupra Bârladului!

Zeci de asistenți medicali și infirmiere ce își vor pierde locul de muncă, diminuarea drastică a salariilor, reducerea numărului de paturi, a Compartimentului Primire Urgențe (care, oricum, lucrează la foc continuu, zi și noapte, din cauza numărului imens de pacienți ajunși la urgențe) dar, mai presus de orice, pierderea brumei de medici buni – și așa, cu greu adunată aici. Este realitatea care îi așteaptă pe bârlădeni, dar și pe miile de locuitori din comunele învecinate, în cazul în care autoritățile din Sănătate vor decide declasificarea Spitalului de urgență ”Elena Beldiman” de la categoria III, la categoria IV, așa cum a avertizat.

sanatoriul_tbc_barladSurse din cadrul Direcției de Sănătate Publică Vaslui afirmă că, în cazul în care conducerea spitalului nu-și va duce la îndeplinire obiectivele asumate prin planul de conformare, nici până la data de 31 decembrie 2016, ultimul termen impus de DSP, unitatea va fi declasificată fără a mai obține nicio amânare.

Greu de închipuit că este posibil ca termenul să fie respectat, având în vedere că cel mai important punct nerezolvat este consolidarea clădirii în care funcționează secțiile Psihiatrie și Pneumologie (cunoscut localnicilor drept spitalul TBC, de lângă unitatea de pompieri). Altfel spus, colacul de salvare pentru spitalul bârlădean, pentru populația care are nevoie de servicii de sănătate civilizate si corecte, stă în mâinile edililor locali. Tot ce a ținut de aria de competență a responsabililor din spital a fost îndeplinit.

Deși primarul Dumitru Boroș cunoștea problema și a promis în campania electorală că o va rezolva imediat ce se va instala în funcție, abia săptămâna trecută a propus Consiliului Local Bârlad alocarea sumei de 8 miliarde de lei vechi pentru consolidarea imobilului. Practic, au rămas fix trei luni în care aceste lucrări trebuie finalizate. Dacă nu se va implica și mai mult în deschide ușile necesare și a urmări îndeaproape mersul lucrurilor, cele trei luni vor trece ca toate celelalte, iar promisiunile de campanie se vor dovedi a fi fost vorbe în vânt.

Sunt trei ani de când Spitalul de Urgență ”Elena Beldiman” este strâns cu ușa să le asigure pacienților condiții de spitalizare în conformitate cu legea.

Termenele de execuție au fost prelungite de mai multe ori, din 2013, când conducerea de atunci a spitalului și-a asumat îndeplinirea unor obiective.

În urmă cu circa o lună și jumătate, Comitetul director al spitalului i-a trimis primarului Boroș o adresă prin care i-a adus la cunoștință riscul la care sunt expuse secțiile Psihiatrie, Pneumologie Acuți, Pneumologie Cronici și TBC, anume că de la 1 ianuarie 2017 acestea ar putea fi închise. DSP a dat semnale clare că nu va elibera autorizația de funcționare, deoarece imobilul care le găzduiește este deteriorat, iar condițiile de spitalizare sunt necorespunzătoare.

About Simona Vasile

3 comments

  1. nu mI CONTEAZA CE AFACUT PANA ACUM CREC CA IMPORTAT DACA SE POATE FACE CEVA ACUM I! DACA NU ASTA ESTE NE VOM OBISNUI CU SCADREA IN GRADA CU SMAOJ CU SALARIIMICOSRATE DAR SI CU SERVICII MDICAL MAI PROASTA! DACA NU SE VREA!!!!

  2. Spital de uregenta doar cu numele,fara tomograf cu cladiri ruina.Ce a facut pana acum acest consiliu de administratie??