Home » Administratie » Festivalul “Constantin Tănase” Vaslui, la debutul celei de-a XXIV-a ediții

Festivalul “Constantin Tănase” Vaslui, la debutul celei de-a XXIV-a ediții

de Ionuț PREDA

Bienala ”Constantin Tănase” Vaslui va fi și în această ediție, a XXIV-a, un regal al umorului românesc. Nu o spunem noi, ci o demonstrează zecile de spectacole ce sunt puse în scenă pe perioada celor opt zile de festival, precum și numele unor actori consacrați ai teatrului românesc ce vor fi prezenți la Vaslui. Dintre aceștia, amintim doar pe Florin Piersic senior, Horațiu Mălăiele și Dan Puric. Desigur, plusul de valoare este dat și de participarea, în premieră, a unui teatru din afara granițelor țării, exceptându-le, evident, pe cele din Republica Moldova, care ne fascinează la fiecare ediție de festival. Nu în ultimul rând, pe lângă saloanele de caricatură și concursul de literatură satirico-umoristică, vom asista la o premieră, prin introducerea în concursul de interpretare a actorilor profesioniști. Și asta în perspectiva atragerii în județul Vaslui a celor ce vor putea evolua pe scenele Teatrului ”V.I. Popa” Bârlad și a viitorului Centru Cultural Vaslui, ce va funcționa în incinta fostei Case a Artelor.

debut-festival-2Festivalul umorului ”Constantin Tănase”, organizat, ca de fiecare dată, de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Vaslui, cu sprijinul Consiliului Județean, Primăriei Vaslui, Bibliotecii Județene și Muzeului Județean, și-a deschis porțile, ieri, într-o zi frumoasă zi de duminică. Ca și la edițiile anterioare, debutul celei de a XXIV-a bienală a umorului s-a făcut în Piața Civică, de la ora 13.00, acolo unde Teatrul ”Masca” a jucat piesa ”Vânt de primăvară prin piersici”, în regia actorului Mihai Mălaimare. Aceeași trupă a încântat publicul și cu statuile vivante, seara fiind încheiată, tot în centrul Vasluiului, cu piesa ”Zidul”. Prima zi de festival a adus și parada costumelor de teatru, două spectacole în sala Casei de Cultură Vaslui – ”Jocul de-a vacanța”, a Teatrului ”V.I. Popa”, și ”Sunt un orb”, un recital al actorului Horațiu Mălăele – și, nu în debut-festivalultimul rând, vernisajul expoziției ”Salonul Internațional de Caricatură”. Parada costumelor de teatru a fost susținută de cei aproximativ 100 de voluntari de la liceele din Vaslui, activitate prin care se dorește apropierea tinerilor de actori mari ai scenei românești, având astfel coordonate estetice de calitate.

Așadar, un debut fulminant al festivalului, care cuprinde, pe perioada celor opt zile, o gală a teatrelor de comedie, spectacole de teatru independent desfășurate în Sala Studio ”Valentin Silvestru”, concursuri de interpretare, atât pentru actori amatori cât și pentru profesioniști, absolvenți sau studenți ai unor instituții de profil. Ideea implementării celei de a doua secțiuni aparține organizatorilor, care doresc recrutarea tinerilor actori pentru Teatrul ”V.I.Popa” Bârlad, ca angajați sau simpli colaboratori.

De asemenea, se va organiza, și la această ediție, un ”atelier de teatru”, în incinta Sălii Studio ”Valentin Silvestru”, pentru promovarea tinerilor cu aspirații artistice în domeniul teatrului.

”Subiectul de la această ediție este despre femei și feminitate, despre cum le percep ei, tinerii. Vor face scenarii, care vor fi reunite într-unul singur, ce va fi pus și în scenă. Întreaga activitate se va desfășura sub coordonarea actorului vasluian Sorin Poamă și a regizoarei Vera Ion. În perspectiva deschiderii Centrului Cultural în incinta fostei Case a Artelor, vrem să stimulăm absolvenții de teatru din județ să se reîntoarcă acasă, unde să punem bazele unui teatru la Vaslui, despre care se vorbește foarte mult. Nu vorbim de teatru permanent, ci ca instituție”, a declarat directorul CJCPCT, Lucian Onciu.

Tot în cadrul festivalului, vasluienii vor putea să-i vadă pe concitadinii lor Vlad Gălățianu și Marian Olteanu. Primul va veni cu un spectacol de improvizație, SC IMPRO SRL, în care va face scenariu pe o structură proprie, dar cu participarea consistentă a publicului din sala de spectacol. La rândul său, Marian Olteanu va evalua la Bârlad în piesa ”Trei farse cu Pantalone”, în cadrul concursului de actori profesioniști. De asemenea, el va fi prezent și la Vaslui, cu spectacolul ”Varietăți”, de la Sala Studio.

O altă surpriză a organizatorilor va fi prezența unui teatru străin, în baza unei colaborări cu Teatrul ”V.I. Popa” Bârlad. Astfel, Teatrul Herson, din Ucraina, va pune în scenă piesa ”Joc de rol”, una interzisă celor care nu au împlinit vârsta de 16 ani. Traducerea piesei se va face în timp real, pe un ecran amplasat pe scena teatrului din Bârlad. Tot de peste hotare, va veni și Teatrul Național ”Satiricus” Chișinău, cu spectacolul ”Angajare de clovn”, de Matei Vișniec și în regia lui Sandu Grecu. Piesa a fost selectată și la festivalul de la Sibiu din acest an, fiind un spectacol de o sensibilitate aparte despre sentimentul inutilității în a doua parte a vieții. Tot din capitala Republicii Moldova va veni la Vaslui și Teatrul Național ”Mihai Eminescu”, cu spectacolul bulevardier ”Panică la Grand Hotel”.

Din programul festivalului nu vor lipsi nici spectacolele de mișcare, gest și expresie ale Companiei Passe Partout DP – ”România – Închis pentru inventar” și ”Vis”, în regia lui Dan Puric.

Salonul de caricatură, în Sala Arta a Muzeului Județean

Sala Arta a Muzeului Județean ”Ștefan cel Mare” Vaslui va găzdui, ca și la edițiile anterioare, Salonul Internațional de Caricatură, intitulat sugestiv ”Tehnocrația salvează România”. Vernisajul a avut loc, duminică, când au fost premiate și cele mai bune lucrări, trofeul de la această ediție revenind caricaturistului Valentin Chibrit. De asemenea, sunt patru expoziții personale ale graficienilor Costel Pătrășcan, Leonte Năstase, Constantin Ciosu și Ion Barbu, ultimul primind un premiu pentru întreaga sa activitate. Un alt grafician, Florian Doru Crihană, va expune în foaierul Primăriei Vaslui, în timp ce Costel Pătrășcan va fi prezent, cu lucrările sale, și în foaierul Bibliotecii Județene Vaslui, astăzi, de la ora 13.13, fix.

”Încercăm cu fiecare ediție să îmbunătățim activitatea salonului internațional de caricatură, prin participarea unor nume sonore. De asemenea, graficienii vor fi prezenți, în toate zilele festivalului, în Piața Civică sau în Foaierul Casei de Cultură, în funcție de vreme, pentru a realiza caricaturi amatorilor”, a precizat directorul Muzeului Județean ”Ștefan cel Mare” Vaslui, Ramona Mocanu.

Marți, 4 octombrie, în foaierul Casei de Cultură vor fi vernisate expozițiile personale de grafică satirică realizate de Leonte Năstase, Cristian Vecerdea CRIV și Ovidiu Ambrozie Bortă, alias BOA.

Concurs de literatură satirico-umoristică, la Biblioteca Județeană

Concursul de literatură satirico-umoristică va fi organizat la Biblioteca Județeană ”Nicolae Milescu Spătarul” și va cuprinde două secțiuni: carte, cu 63 de autori, și manuscris, la care participă 58 de autori, cu epigrame, poezii umoristice și proză umoristică, toate publicate în ultimii doi ani. Cele mai bune lucrări vor fi premiate în Sala ”Ștefan cel Mare” a Consiliului Județean. Tot la biblioteca vasluiană, criticul literar Alex Ștefănescu va susține o conferință cu tema ”Cine mai are nevoie azi de literatură?” și își va lansa și cartea ”Jurnal Secret”, cu ilustrații semnate de Costel Pătrășcan.

About Tehno Redactor