Google+
Home » Justitie » Tineri arestați prestați preventiv pentru furtul unei arme neletale

Tineri arestați prestați preventiv pentru furtul unei arme neletale

Lucian B., de 26 de ani, din comuna Zorleni si Toader P., de 34 de ani, din comuna Deleni, sunt bănuiți de furtul unei arme neletale din incinta unui canton silvic.

Polițiștii au fost sesizați pe 10 septembrie ca din incinta unui canton silvic din comuna Epureni au fost sustrase mai multe bunuri. La cercetarea efectuată la fața locului, polițiștii au constatat faptul că au fost furate o armă de serviciu neletală supusă autorizării, cinci cartușe cu proiectile din cauciuc calibrul 9 mm, un inel din aur și suma de 719 lei. Din cercetările efectuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad a rezultat faptul că persoanele bănuite de comiterea faptei sunt cei doi tineri.

În baza mandatelor emise de Judecătoria Bârlad, polițiștii au efectuat patru percheziții domiciliare, dintre care trei în județul Vaslui și una în municipiul București, care au vizat probarea activității infracționale a persoanelor bănuite de comiterea infracțiunii de furt. Astfel, de la locuința unui bărbat, în vârstă de 67 de ani, din comuna Deleni, polițiștii au ridicat arma de serviciu sustrasă, acesta afirmând că a cumpărat-o de la cele două persoane.

În urma probatoriului administrat bărbații au fost reținuți pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind prezentați la Judecătoria Bârlad cu propunerea de arestare preventivă.

Instanța a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad și a emis pe numele acestora mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile. De asemenea, față de persoana din comuna Deleni care a cumpărat arma neletală, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor.

Activitățile de investigare au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției de Investigații Criminale și al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. (G.P)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: