Google+
Home » Justitie » Bărbatul care a murit electrocutat muncea legal. ITM Vaslui va trebui să stabilească dacă a fost accident de muncă

Bărbatul care a murit electrocutat muncea legal. ITM Vaslui va trebui să stabilească dacă a fost accident de muncă

Bărbatul de 45 de ani care a murit electrocutat, marți, după ce a atins cu o scară metalică firele unei rețele de joasă tensiune din localitatea vasluiană Viișoara, lucra legal în ferma unde s-a întâmplat tragedia, Inspecția Muncii urmând să stabilească dacă a fost un accident de muncă.

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Vaslui a declanșat o anchetă la ferma agricolă Agrotica Viișoara, acolo unde un bărbat de 45 de ani, care muncea la construirea unui fânar, a murit după ce a atins cu o scară metalică firele de la rețeaua de joasă tensiune. Din primele verificări, inspectorii au constatat că victima era angajată legal ca muncitor necalificat la o firmă din Vaslui, Elforacons SRL, care executa lucrările la acea societate agricolă.

În momentul de față, facem cercetări pentru cauzele și caracterul evenimentului în care a fost implicat lucrătorul. Pe baza documentelor, trebuie să constatăm dacă, atunci când muncitorul s-a electrocutat, executa o sarcină stabilită de către șeful de echipă. În funcție de aceasta, vom stabili dacă a fost sau nu accident de muncă”, a declarat inspectorul șef al ITM Vaslui, Gheorghe Chirvase.

Pe lângă ancheta celor de la ITM, Poliția desfășoară propriile cercetări în acest caz pentru a stabili cu exactitate cum s-a petrecut incidentul. (Ionut PREDA)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: