Google+
Home » Sport » RC Bârlad a pierdut în deplasare la RC Stejarul Buzău

RC Bârlad a pierdut în deplasare la RC Stejarul Buzău

Rugby Club Bârlad a suferit prima înfrângere din acest sezon al Diviziei Naționale De Seniori, scor 0 – 20 cu RC Stejarul Buzău.

După rezultatele obținute în cadrul celei de-a doua etape a competiție bârlădenii se clasează pe locul patru. Au cinci puncte, dintre care unul bonus și sunt la egalitate cu CSM Bucovina Suceava. Sunt la un punct de CS Năvodari, ocupanta locului trei. Pe doi se clasează RC Stejarul Buzău, cu opt puncte, iar lideră este CS Știința Petroșani, cu nouă puncte.

Am pierdut la Buzău, dar am jucat chiar bine. Rezultatul este mincinos față de ce s-a întâmplat pe teren. Am făcut două greșeli de indisciplină tactică de joc. S-a dat un placaj înalt, iar lovitura de pedeapsă s-a bătut foarte repede. Nu am fost atenți și astfel am intrat la pauză cu 0 – 10. Aceeași greșeală a avut loc și în cea de-a doua repriză. Un placaj «basculă» cu picioarele mai sus decât capul, a dus la o nouă lovitură de pedeapsă. Adversarii ne-au surprins iar cu un joc foarte rapid și ne-au marcat pentru a stabili scorul final. Obiectivul nostru este îndrăzneț, dar putem să ne revenim cu mai multă concentrare. Nu trebuie să dezarmăm, este abia începutul campionatului”, ne-a declarat antrenorul Ioan Harnagea.

Etapa următoare RC Bârlad întâlnește CSU AV Arad , echipa care care a învins în această etapă Galațiul cu 15 – 14. Competiția se anunță foarte disputată, după ce CS Știința Petroșani a câștigat și ea greu cu CS Năvodari, scor 20 – 19. (George PROCA)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: