Google+
Home » Invatamant » Elevii bârlădeni, față în față cu specialiști Microsoft

Elevii bârlădeni, față în față cu specialiști Microsoft

Peste 100 de elevi de la Colegiul „Gheorghe Roșca Codreanu”, Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” și Liceul „Mihai Eminescu” din Bârlad vor face parte dintr-un proiect educațional de încurajare a carierelor în IT. Opening Opportunities este un proiect prin care elevii de liceu vor avea ocazia să lucreze în grupuri de mentorat online, timp de patru luni, cu profesioniști IT, timp în care să dezvolte produse și aplicații software sau proiecte tehnice împreună cu grupul.

La Bârlad, lansarea proiectului va avea loc săptămâna viitoare, pe 19 octombrie, la ora 12.30 în aula Colegiului „Codreanu”.

„În aula Colegiului «Codreanu» vor fi prezenți, alături de elevi din trei licee bârlădene, și mentorii de la Microsoft care le vor povesti despre experiența lor în carieră și vor răspunde întrebărilor elevilor despre trasee academice și de carieră în IT. Programul Microsoft YouthSpark se desfășoară simultan până în februarie 2017 în București, Focșani, Iași, Onești, Piatra Neamț, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Lugoj, Vaslui și Bârlad”, ne-a declarat Cristina Vizitiu, șefa Serviciului Biblioteci din cadrul Primăriei Bârlad.

Pentru a putea fi mentori în program, profesioniștii Microsoft au primit un training în instrumente de mentorat de la specialiști în educație cu experiență și sunt permanent coordonați de oameni cu experiență în proiecte educaționale. Programul global Microsoft YouthSpark, creat de Asociația Techsoup Romania, se derulează cu sprijinul Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor publice din România.

Opening Opprotunities a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun proiect de responsabilitate socială al unei companii mari, la Gala „Oameni pentru oameni” 2015 și Proiectul anului în voluntariat corporatist, la Gala Națioanlă a Voluntariatului 2015. (Mihaela NICULESCU)

Comments

comments

About Simona Vasile