Google+
Home » Invatamant » Prins de polițiștii de frontieră după ce a trecut Prutul înot!

Prins de polițiștii de frontieră după ce a trecut Prutul înot!

Un cetățean din Republica Moldova a fost prins de polițiștii de frontieră vasluieni la scurt timp după ce reușise să treacă Prutul înot. Este vorba despre Mihail S., în vârstă de 20 de ani, care a fost depistat pe 13 octombrie, în jurul orei 7, de o patrulă a Sectorului Poliției de Frontieră (SPF) Huși în timp ce se deplasa pe jos pe raza localității de frontieră Râșești.

Bărbatul a prezentat un pașaport emis de autoritățile din Transnistria, fapt pentru care a fost condus la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Huși în vederea continuării cercetărilor. El a declarat că a trecut Prutul inot pentru a ajunge în Italia”, ne-a declarat inspectorul principal Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al STPF Vaslui.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de intrare în țară prin trecere frauduloasa a frontierei de stat, iar în baza Acordului de Readmisie, tânărul fost predat autorităților de frontieră ale statului vecin pentru continuarea cercetărilor. (R.C)

Last updated by at .

Comments

comments

About Tehno Redactor