Google+
Home » Administratie » Poliția și Primăria, mișcați-vă! Drogații din centrul Bârladului, scandal monstru cu urlete, înjurături și incendieri în miez de noapte!

Poliția și Primăria, mișcați-vă! Drogații din centrul Bârladului, scandal monstru cu urlete, înjurături și incendieri în miez de noapte!

În noaptea de marți spre miercuri, un grup format din circa 15 indivizi (mulți dintre ei beți sau drogați cu etnobotanice) au provocat un scandal monstru în zona fostului ghetou, vandalizând tot ce s-a putut. Derbedeii au distrus gradul de lemn care delimitează ghenele de gunoi din zonă și i-au dat foc. Asta în timp ce autoritățile promit că vor face ordine în zonă! Doar promit! Dezmățul drogaților de pe strada Vasile Pârvan, din zona Casei ”Sturdza”, continuă tot mai periculos și tot mai amenințător. Exact în ziua în care am relatat pe larg în paginile cotidianului nostru despre scandalurile și teroarea instaurate în zonă de consumatorii și traficanții de etnobotanice, un grup format din 12 – 15 huligani, aceiași care beau și consumă etnobotanice, au făcut un scandal de pomină. Totul, într-o demonstrație de supremație asupra zonei, pentru a arăta că lor nu le pasă nici de presă, nici de autoritățile locale, nici de Poliția municipală, Poliția locală sau de Jandarmerie. O demonstrație de forță care scoate încă o dată în evidență că în afară de presă, toți ceilalți asistă inerți și nepăsători la strigătul de ajutor al celor care le plătesc lefurile. 

incendiere-pubele-ghetou1Este, probabil, o explicație pentru faptul că gașca de indivizi dubioși care mișună prin zonă zilnic a prins din nou curaj și sfidând populația din zonă, au reînceput să-și facă de cap. Marți, 18 octombrie, la puțin timp după lăsarea întunericului (undeva în jurul orei 20), au început să se adune în zonă tot felul de indivizi, unul mai dubios decât celălalt. Trebuie spus că cei mai mulți dintre ei nici măcar nu locuiesc în zonă, însă seară de seară își dau întâlnire în apropierea Casei ”Sturdza”, a magazinului comercial din zonă sau pe lângă scările blocurilor. Scandalul a durat toată noaptea. Niciunul dintre localnicii care alertează, de regulă, forțele de ordine în astfel de situații nu a mai făcut acest lucru, pentru a verifica dacă pe tot parcursul nopții în zonă își face apariția vreo patrulă. Testul le-a confirmat oamenilor realitatea revoltătoare: nici picior de polițist, de agent comunitar sau de jandarm nu a călcat pe acolo, deși scandalul s-a derulat la cote înalte, din toate punctel de vedere. Totuși, la ora 5 dimineață, cănd tărăboiul era în toi și flăcările mai ardeau încă lângă ghetou, prin fața Casei Sturdza a trecut o mașină a Jandarmeriei. Nu a oprit. A trecut pe lângă grupul de turbulenți, pur și simplu! E posibil, domnilor jandarmi? A, poate nu erați în exercițiul funcțiunii! Atunci, cu ce ocazie mașina instituției prin zonă?

”Pe la 20.30 erau adunați în grup în fața magazinului. Cu sticle și pahare în mână, ca de obicei. Iar uniigard_ghena_gunoi_parvan1 dintre ei cred că au tras și ceva etnobotanice că, la un moment dat, brusc, au început să reacționeze ca niște turbați. Iar de la alcool nu ai asemenea reacții. Au urlat aproape toată noaptea de parcă erau în mijlocul pustietății. La un moment dat, au rupt gardul din lemn care delimitează locul unde sunt depozitate ghenele pentru gunoi. O parte din el l-au făcut bucăți și i-au dat foc. Niște vandali, că altfel nu-i poți numi!”, ne-a spus un bârlădean care locuiește în zonă.

Urletele, însoțite de râsete isterice, injuriile și tot felul de expresii licențioase răcnite din toți bojocii, au continuat pe parcursul aproape întregii nopți. Oamenii din zonă, cei mai mulți dintre ei cu servici, abuia au putut închide un ochi din cauza scandalului. Multora dintre ei le-a fost teamă să iasă afară și să încerce să-i tempereze pe scandalagii.

”Îți este teamă să ieși la ei să le spui ceva pentru că pe lângă faptul că sunt mulți, mai sunt și beți sau chiauni de cap din cauza etnobotanicelor consumate. Avem soții care lucrează și în două schimburi și care atunci când vin noaptea acasă de la serviciu sunt speriate de comportamentul agresiv al acestor indivizi”, mai spun oamenii.

Unde e ”siguranța și încrederea” oferită de poliție?

Însă, ceea ce-i irită la fel de tare ca și scandalurile provocate de drogați este lipsa de reacție a autorităților. Indiferent că vorbim despre Poliția Națională, cea Locală sau Jandarmeria Română,politia-barlad-sediu absolut toți nu au mișcat un deget pentru ca problema să dispară definitiv. Nu ne referim aici la destructurarea rețelelor de traficanți de etnobotanice, căci am prezentat pe larg în paginile cotidianului nostru acțiunile reușite ale celor de la DIICOT. Problema este că polițiștii și jandarmii ar putea foarte ușor să patruleze mai des prin zonă și să întreprindă acțiuni mai dese pe linie de ordine și liniște publică, tocmai pentru a-i descuraja pe indivizii de genul celor ce fac viața amară bârlădenilor. Culmea, în structura Poliției Bârlad există un așa numit Birou de Ordine și Liniște Publică. Mai mult, cei de la Jandarmeria Română spun că ei sunt forță de ”restabilire a ordinii și liniștii publice”. Însă, nici unii, nici ceilalți, nu au mai fost văzuți, în ultimul timp, prin zonă.

”A fost o scurtă perioadă, după ce au apărut primele articole în ziarul ”Est News”, când puteai vedea aproape zilnic trecând pe aici patrule de la poliție, jandarmi sau polițiști locali. Dar nu a ținut mult minunea. Spre exemplu, azi dimineață (miercuri, 19 octombrie, n.r.) a trecut prin zonă o mașină a Jandarmeriei. Au trecut fix pe lângă zona containerelor de gunoi, au văzut că gardul de lemn este distrus complet, dar nici că s-au sinchisit să oprească mașina să vadă despre ce e vorba. Dar mai ales unde erau astă noapte, când drogații își făceau de cap pe aici? Unde sunt polițiștii? Oare patrulele de poliție care fac faleza prin centrul orașului, nu pot face un ocol să ajungă și prin zona noastră?! Să vină să-i vadă pe derbedei cum fac scandal, beți și drogați de abia mai stau pe picioare. Unde e «siguranța și încrederea» oferită de poliție?”, se întreabă bârlădenii ai căror nervi sunt întinși la maxim.

gard_ghena_gunoi_parvanOamenii spun că traficul de etnobotanice s-a reluat în zonă, parcă, cu și mai mare intensitate decât în trecut. Nu mai devreme de sâmbăta trecută, în apropierea ghenei de gunoi devastată de derbedei, o adolescentă de 14 ani și un tânăr de 25 de ani au căzut din picioare și aproape că au intrat în comă din cauza consumului de etnobotanice, episod relatat și de ziarul nostru. Cumplit este că scenele terifiante s-au petrecut sub ochii îngroziți ai unor copii care se jucau în apropiere. Tocmai de aceea oamenii care locuiesc în zonă fac un apel disperat, prin intermediul cotidianului Est News, către autoritățile locale pentru a lua măsuri care să ducă la stoparea definitivă a acestui grav fenomen antisocial. ”Nu mai vrem să ne creștem copiii printre drogați și bețivi! Nu mai vrem să trăim printre infractori!”, este strigătul de disperare al sutelor de oameni din zonă.

Autorități cărora le-am solicitat și lor un punct de vedere față de această situație, iar răspunsul lor a fost unanim: ”Situația este cunoscută și se fac eforturi pentru ca problema să fie rezolvată. Vom interveni și vom lua măsurile ce se impun!”.

Sună frumos, promițător, dar cu părere de rău dați-ne voie să fim rezervați. De prea multe ori am auzit această placă și, din păcate, de prea puține ori s-a făcut ceva cu adevărat! Autoritățile ar trebui să-și pună o întrebare simplă: oare cât vor mai răbda oamenii de bine, câtă vreme vor mai înghiți teroarea și bătaia de joc a infractorilor?

Comments

comments

About Tehno Redactor

  • Antonim

    In atentia celor care locuiesc in zona aia…de ce nu incercati sa va adunati cat mai multi locatari…10-20…si mergeti cu totii in audienta la primar si acolo sa va expuneti nemultumirile..mergeti la primar si intrebati-l pe dumnealui pentru ce sunt platiti gaborii ? Politistii imi iau mie datele daca stau linistit cu un prieten pe o banca in parc si bem o bere..fara sa deranjam linistea publica si fara sa lasam gunoaie in urma noastra.dar cand trec pe la ghetouri.mai sunt si cu masina institutiei si nici macar nu opresc..din cauza ca le dardaie nadragii..astfel de politisti avem in oras..niste incompetenti..E jale..in acea zona..e ca in jungla..am avut o prietena la unul din blocurile de acolo si cand mergeam la ea,smecherasii , fiind cate 10-15..aruncau cu injurii la adresa mea si urlau ca niste salbatici,pentru simplul fapt ca eram un strain in “cartierul lor”. Face-ti ceva,treziti-va !

  • yamaha

    Politie si jandarmerie de carton la Barlad.

  • cozmin

    in atentia autoritatilor ” GRUPUL DE ELIBERARE NATIONALA ” le-a pus gand rau drogatilor din acea zona si daca in cel mai scurt timp nu-i ia de acolo cu dubele , au sa vina sa-i ia cu salvarile dupa bataia care urmeaza sa le-o administram !!!!
    o sa se repete scandalul de tipul ” clanul dura – luptatorii”

  • radu

    pentru politisti :
    – IN URMA SEDERII LOR ( A CELOR INDIVIZI VIZATI ) IN ZONA MAI SUS MENTIONATA ACOLO UNDE PRET DE 1 ORA AU STAT ASEARA IN JUR DE ORA 21.00 S-AU DESCOPERIT HARTII DE FORMA DREPTUNGHIULARA DE CCA 10 X 3 CM CU CARE SE FAC TIGARI FILTRE FOLOSITE DE TIGARI SI CATEVA PUNGULITE CU AUTOINCHIDERE DE 5X5 CM CU URME SUSPECTE DE SUBSTANTE ALB-GRI NECUNOSCUTE .
    – intrebarea este : OARE ACESTI BORFASI ISI PERMIT SA-SI CUMPERE TIGARI SI TUTUN SA LE FACA NOAPTEA PE ASCUNS SI DUPA CONSUMUL LOR SA INTRE IN SEFRAJ AVAND CU EI O FATA IN JUR DE 16 ANI ??
    sau ” buticul ” de vandut etnobotanice de la blocul CFR si nu numai s-a redeschis ?? asta ca un pont pentru politistii care nu-si fac treaba ………….

  • rebeca

    Care politie?Care birou de ordine publica?Care jandarmi?La barlad platim degeaba salariul acestor institutiii.

%d blogeri au apreciat: