Home » Administratie » Babilonie zilnică de pe strada Tonitza din Bârlad! Ghici cine e plătit să facă ordine?

Babilonie zilnică de pe strada Tonitza din Bârlad! Ghici cine e plătit să facă ordine?

de Răzvan CĂLIN

Bârladul continuă să fie tributar aceleiași absurde strategii în ceea ce privește sistematizarea urbană. Multe dintre străzile urbei sunt foarte înguste, astfel încât abia dacă se pot strecura simultan două autoturisme odată, situație cu atât mai dificilă cu cât carosabilul se împarte între șoferii aflați în trafic și autoturismele parcate de localnici, pentru care nu există locuri de parcare special amenajate. Cu toate acestea, niciun creier luminat nu se găsește să gândească o strategie pentru fluidizarea traficului, cum ar fi sensurile unice de circulație, sau crearea de sensuri giratorii, soluții implementată cu succes în multe dintre localitățile urbane cu asemenea probleme, printre care și municipiul Vaslui.

Pe unele artere, cum este și cazul străzii N. Tonitza, acolo unde este situată și Școala gimnazială ”Ep. Iacov Antonovici” (Școala nr. 8), situația capătă accente dramatice. Mai ales în timpul babilonie-scoala8-antonovicianului școlar, artera este efectiv blocată de câteva ori pe zi, în special la începerea și la finalizarea orelor de curs, în ambele schimburi. Traficul rutier de pe această stradă este aproape paralizat, iar în zonă se instalează o veritabilă nebunie. Copii, părinți mașini mai mari sau mai mici, claxoane, fluierături, înjurături, sperieturi. Unii conducători auto ”viteji” foc nu ezită să urce chiar și cu un rând de roți pe trotuar, pentru că – se poate sau nu se poate – țin morțiș să-și debarce odraslele fix în poarta școlii. Și fiindcă nu mai au loc pe trotuar, sunt destul de frecvente situațiile în care părinții cu cei mici de mână sunt nevoiți să coboare pe carosabil, printre mașini. Atunci să te ții claxoane și înjurături!

”Zilnic, la anumite ore, sute de mașini se bulucesc în jurul școlii, pe stradă, pe aleile din jur, pe trotuare, pe unde apucă. Doar nu e nici o problemă dacă parchezi mașina un pic mai departe de școală, iar de acolo poți aduce copilul și pe jos. Eu la rândul meu am mașină și am și copilul elev aici, la această școală. Dar, când văd cât e de aglomerat traficul în zonă dimineața, sau la amiază, prefer să parchez mașina mult mai departe de școală și să-mi conduc copilul pe jos până la școală”, ne-a spus unul din părinții exasperați de nebunia zilnică de pe strada Tonitza.

Problema este agravată și de lipsa parcărilor în apropiere, această veche meteahnă fiind caracteristică aproape tuturor orașelor din țară.

”După ce că strada este foarte îngustă și se circulă pe ambele sensuri, traficul rutier este foarte îngreunat de multitudinea de mașini. Dar ce să facem? Trebuie să ne aducem copiii la școală, mai ales când e vremea rea. Cred că dacă edilii orașului ar mai investi în amenajarea de mai multe parcări, situația s-ar putea schimba în bine. De asemenea, Poliția rutieră s-ar putea implica. De ei depinde dirijarea traficului. E nevoie de vreun accident ca să se deranjeze până aici?”, se întreabă un alt părinte.

Cu mai multă vreme din urmă, din cauza babiloniei de pe strada N. Tonitza (fostă Cetinii), aici a fost instalat sens unic de circulație. Din motive pe care responsabilii evită să le explice, s-a renunțat la această măsură, traficul nemaifiind restricționat nicicum.

Actualmente, edilii bârlădeni, împreună cu polițiștii de la BPR lucrează, cică, la un soi de ”masterplan” al Bârladului cu privire la regândirea și modernizarea rețelei stradale. Cele două instituții cunosc foarte bine situația din vecinătatea Școlii nr. 8, dar nimeni nu pare să se grăbească pentru a o remedia, în așa fel încât copiii, părinții, dar și conducătorii auto disciplinați să circule în siguranță. Explicația dată la nivel de primărie este una superficială:

”Se cunoaște problema din zona Școlii «Ep. Iacov Antonovici». Municipalitatea are în vedere un proiect mai amplu la care se lucrează acum. Ideea principală este că se dorește eficientizarea și fluidizarea traficului rutier în întreg orașul”, ne-a declarat Constantin Nițuc, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bârlad.

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: