Google+
Home » Politic » Fostul prefect tehnocrat și noul lider al organizației județene deschid cele două liste de candidați ale PNL pentru Parlament

Fostul prefect tehnocrat și noul lider al organizației județene deschid cele două liste de candidați ale PNL pentru Parlament

Fostul prefect tehnocrat Daniel Olteanu și noul președinte al Organizației Județene, senatorul Nelu Tătaru, deschid cele două liste de candidați ale PNL din Vaslui pentru alegerile generale, liderul liberal fiind, de altfel, singurul parlamentar din actuala gardă care se mai regăsește în liste.

Lista de candidați a PNL Vaslui pentru Senat este deschisă de către noul lider al partidului, numit la șefia Organizației Județene în cursul săptămânii trecute de către Biroul Politic Național al PNL, senatorul Nelu Tătaru. De profesie medic chirurg, Tătaru a ajuns parlamentar în 2012, după ce a candidat pe Colegiul Huși din partea USL. Inițial, senatorul liberal fusese pus pe liste pe poziția a treia la Camera Deputaților, însă a făcut rocada după demisia președintelui Organizației Județene a PNL, Dan Marian, odată cu începerea urmării penale împotriva sa de către DNA.

Pe locul secund pe lista de candidați de la Senat se află Gelu Veziteu, președintele Organizației Municipale Vaslui a PNL, un întreprinzător privat în domeniul tranzacțiilor imobiliarelor, unul dintre cei mai vechi membri liberali din județ care, până acum, nu a deținut nicio funcție publică. Lista de candidați la Senat este completată de Mihai Zugravu, reprezentantul zonei Bârladului, altfel spus omul propus pe liste de prim-vicepreședintele Organizației Județene, primarul Dumitru Boroș.

La Camera Deputaților lista este deschisă de Daniel Olteanu, cel care a condus Prefectura Vaslui în perioada februarie – septembrie 2016. Anterior numirii sale de către premierul Cioloș la Prefectură, Olteanu a fost directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Vaslui, funcție pe care a ajuns la începutul guvernării coaliției USL. Pe locul secund pe lista pentru Camera Deputaților se află avocatul Oana Iovu, președintele Organizației Județene de Femei (OJF), care susține că a intrat în partid după alegerea lui Iohannis ca președinte al țării. Din anul 2008, a reprezentat, de fiecare dată, fostul PDL în Biroul Electoral Județean, însă fără a face politică, conform propriilor afirmații.

Este o listă cu oameni noi, din eșaloanele doi și trei ale partidului, cărora li se dă o șansă să acceadă în Parlament. Eu sunt dovada vie a acestei schimbări. Este o listă cu oameni care promit acțiune, inițiative, numai pentru cetățeni și nu în interesul personal al cuiva”, a declarat președintele OJF, Oana Iovu.

Pe locul trei pe lista de candidați la Camera Deputaților, considerat unul semieligibil de către liberalii vasluieni, se află Ioan Nicu Ciupilan, cel care, în perioada 2012-2016 a fost viceprimarul municipiului Huși.

Pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie, PNL Vaslui și-a propus obținerea unui post de senator și trei de deputați. Județul Vaslui va fi reprezentat în Parlamentul României de trei senatori și șapte deputați. (Ionuț PREDA)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: