Home » Administratie » Primarul comunei Oșești, demis! Cum a falsificat Grigore Lefter documente oficiale pentru a ”trage” fonduri europene!

Primarul comunei Oșești, demis! Cum a falsificat Grigore Lefter documente oficiale pentru a ”trage” fonduri europene!

de Simona MIHĂILĂ și Ionuț PREDA

Primarul comunei Oșești, Grigore Lefter, a fost demis, în urma unui ordin emis în cursul zilei de astăzi, de către prefectul Isabel Bogdan, după ce acesta a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru săvârșirea unor fapte de corupție.

Aflat la al treilea mandat de edil, Lefter a primit o pedeapsă de un an de închisoare cu amânarea executării pedepsei, respectiv câte șase luni de închisoare pentru fals intelectual și instigare la fals material în înscrisuri oficiale. Primarul de Oșești a fost trimis în judecată în mai 2014, după ce, împreună cu managerul tehnic și consultantul financiar al unui proiect în valoare 214.551 euro, ar fi falsificat documente pentru a beneficia de decontări de lucrări de la Oficiul de Plăți și Contractare Phare.

Grigoare Lefter mai avea o condamnare din 2014, de un an de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, după ce și-a angajat fiul pe post de consilier personal. În consecință, Curtea de Apel Iași a constatat că cele două infracțiuni de corupție pentru care a fost condamnat în dosarul de corupție ”sunt concurente cu infracțiunea de conflict de interese”.

În urma referatului întocmit de secretarul comunei Oșești, care a avut la bază sentința definitivă a Curții de Apel Iași, s-a emis ordinul de încetare a mandatului primarului Grigore Lefter. Documentul a fost comunicat astăzi (n.r.-luni) secretarului comunei pentru a fi pus în aplicare”, a declarat subprefectul județului Vaslui, Mircea Gologan.

Odată cu eliberarea din funcție a edilului Grigore Lefter, atribuțiile acestuia vor fi preluate de către viceprimarul Didi Alexandroae (PNL).

Cum a falsificat Lefter documente pentru a ”trage” fonduri europene

Lefter a fost acuzat de fals intelectual, folosire sau prezentare, cu rea credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care au avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și instigare la fals material în înscrisuri oficiale.

Pentru infracțiuni similare au fost condamnați și Vasile Furcoi, manager tehnic, angajat și plătit în cadrul proiectului, la o pedeapsă de la doi ani și patru luni, și Maria Damian, consultant financiar, angajat și plătit în cadrul proiectului, la doi ani și două luni.

Povestea fraudei de fonduri europene de la Oșești a început pe 30 noiembrie 2008, când a fost încheiat contractul de finanțare nerambursabilă PHARE având ca obiect modernizarea unui drum de interes local (1,815 km) de pe raza satului Buda, comuna Oșești județul Vaslui, al cărui beneficiar era Consiliul Local al comunei. Costul total al proiectului a fost estimat la 214.551 euro, termenul limită de realizare fiind 15 decembrie 2009.

Lucrările nu au fost terminate la timp, recepția având loc abia în iulie 2010. De aici au început și problemele, căci la indicațiile Mariei Damian, consultant tehnic al proiectului, managerul proiectului Vasile Furcoi a aplicat pastă corectoare de culoare albă pe exemplarul reprezentând o copie la indigo a procesului-verbal de recepție a lucrărilor. Ulterior, în locul respectiv, a fost înscrisă o dată falsă, respectiv 14 decembrie 2009.

Furcoi a falsificat tot ce avea legătură cu acest proces verbal: număr de înregistrare, data actului prin care fuseseră desemnați membrii comisiei de recepție precum și valoarea declarată a investiției.

Grigore Lefter Grigore și Vasile Furcoi au întocmit Raportul final privind derularea proiectului în cuprinsul căruia au atestat că lucrările de modernizare a drumului au fost finalizate în data de 07.12.2009.

În baza acestor falsuri pe care le-a luat ca și corecte, responsabilii europeni au efectuat plăți către Consiliul Local Oșești în valoare de totală 173.552,31 euro, reprezentând avans și tranșă intermediară de plată.

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: