Google+
Home » National » Șoferii de care să te ferești: o mașină din opt provoacă accidente

Șoferii de care să te ferești: o mașină din opt provoacă accidente

Mașina puternică la volanul căreia se află un șofer tânăr. Cam acesta ar fi portertul robot al șoferului din România la care ar trebui să fim cu toții atenți. 

Șoferii cu vârste de până la 25 de ani care conduc mașini cu o capacitate cilindrică de peste 2,5 litri sunt, statistic, cei care provoace cele mai multe accidente.

Potrivit raportului firmei de cercetare Milliman, obținut de ECONOMICA.NET, pe baza căruia Autoritatea pentru Supraveghere Financiară a stabilit prețurile maxime ale poliței RCA, frecvența daunei pentru șoferii cu vârste de până la 25 de ani și care conduc mașini cu motoare de cel puțin 2,5 litri este de 12,7%. Cu alte cuvinte, în medie, un șofer din opt aflat în această categorie a produs un accident în ultimii trei ani, statistică rezultată din cercetările asigurătorilor.

A doua cea mai mare frecvență a daunei apare în dreptul șoferilor cu vârste de până la 25 de ani, care conduc mașini cu o capacitate cilindrică cuprinsă între 2 și 2,5 litri. Aici, frecvența este de 10,75%, deci, în medie, un șofer din nouă a produs un accident.

Pe locul trei în rândul șoferilor care provoacă cel mai des accidente nu sunt, de data aceasta, cei mai tineri participanți la trafic, ci șoferii cu vârste cuprinse între 26 și 30 de ani, care conduc mașini cu o capacitate cilindrică cuprinsă între 2 și 2,5 litri.

De fapt, mașinile cu motoare puternice provoacă cele mai multe daune, procentual, indiferent de experiența șoferului. Spre exemplu, la categoria 31-35 de ani, frecvența daunei pentru mașinile cu motoare de peste 2,5 litri este de 8,44%, cea mai mare din categorie și dublă față de cea de la mașinile mici, cu motoare de cel puțin 1,2 litri.

Situația se repetă și la grupa de vârstă 36-40 de ani, unde frecvența daunei pe acest segment de cilindree este din nou cea mai mare (7,74%), și chiar și la șoferii cei mai experimentați, de peste 40 de ani, cu un procentaj de 7,23%.

Sursa: money.ro

Comments

comments

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: