Google+
Home » Sport » Atletic Bârlad, cu un pic de noroc, poate ajunge în play-off

Atletic Bârlad, cu un pic de noroc, poate ajunge în play-off

La sfârșitul unui meci fără istoric, Atletic Bârlad a învins în deplasare la Unirea Banca, scor 4 – 0. Scorul putea fi chiar mai mare pe fondul unei dominări totale ale oaspeților care au obținut și un penalty pe care însă l-au ratat. Meciul nu a fost din păcate un succes pe toate planurile pentru Victor Cozma, care în urmă unei contre mai dure și-a rupt un deget de la piciorul drept.

Deschiderea de scor a avut loc la mijlocul primei reprize când Ionuț Gohoreanu a reușit să învingă portarul gazdelor. Daniel Stefăniță a reușit zece minute mai târziu să dubleze avantajul echipei sale, după un șut foarte bun de la peste 20 de metri. Alte zece minute de grație ale oaspeților, în repriza secundă, au clarificat soarta partidei. Gabriel Barcă a marcat pentru 3 – 0 în minutul 60, iar Ionuț Gohoreanu a reușit dubla după ce a mai trimis o dată mingea în poartă.

atletic-barladNe-am creat foarte multe ocazii, s-a jucat la o singură poartă, dar mereu este loc mai bine. În multe cazuri e greu să te concentrezi când întâlnești ultima clasată. Nu ne-au pus însă probleme și ne puneam întrebarea doar de scor. Cel puțin două – trei săptămâni voi sta pe bară, iar cine intră în locul meu va trebui să facă față cerințelor jocului. În continuare cei cu experiență se vor da cu plăcere la o parte pentru a lăsa loc tinerilor. Am urcat în clasament, dar vom fi foarte mulțumiți dacă legăm aceste două rezultate pozitive cu o nouă victorie. În funcție de evoluția vremii rămâne de văzut ce decizie ia AJF Vaslui, dacă se va disputa vreo etapă din retur sau ne oprim. Ar trebui să jucăm prima etapă cu Vitis Șuletea, un meci greu cu o echipă solidă care în fiecare an a fost în primele patru. Îi cunoaștem ca stil de joc, mai ales că am fost colegi, se găsesc soluții în a contracara jocul lor bun. Nu are importanță când se va disputa acest joc, o echipă competitivă se adaptează repede la condițiile și cerințele jocului și are câștig de cauza. La nivelul Ligii a IV-a nu este o diferență valorică atât de mare încât să nu poată fi combătută printr-o organizare eficientă și determinare.”, a declarat pentru Est News Victor Cozma, vicepreședintele clubului bârlădean.

Atletic Club Bârlad a acumulat șase puncte după ultimele două etape și a urcat astfel în clasament. Ocupă locul șase, cu 13 puncte, după patru victorii și o remiză. Comisia de Disciplină din cadrul Asociației Județene de Fotbal (AJF) Vaslui a hotărât ca Atletic Bârlad a câștigat la masa verde meciul de etapa trecută cu Flacăra Murgeni. Jocul a fost întrerupt în minutul 58 la scorul de 1-2, când oaspeții au părăsit terenul de joc și au refuzat să revină să continue jocul. „Ne pare rău că am câștigat cele trei puncte astfel. Cel mai bine și corect era ca adversarii noștri de la Murgeni să continue jocul pentru că și noi am făcut atunci anumite eforturi. I-am așteptat o oră pentru că au întârziat, am cheltuit bani pentru închirierea terenului și am plătit arbitrii.”, ne-a mai declarat vicepreședintele clubului bârlădean. Atletic Bârlad putea fi, cu ceva mai mult noroc, pe loc de play-off, după ce a pierdut în extremis până acum duelurile cu primele trei clasate.

FC 2007 Gârceni continuă să ocupe prima poziție în Liga a IV-a, cu 21 de puncte, după ce a învins cu 4 – 2 Juventus Fălciu. Vitis Șuletea a reușit o victorie în extremis în deplasare, scor 1 – 0, cu Flacăra Murgeni. Iar Pajura Huși a reușit și ea să învingă în meciul contra celor de la Sporting Bârlad, scor 7 – 5 și are 19 puncte. Hușenii au însă un meci mai puțin disputat. FC 2002 Vaslui rămâne pe ultima poziție de play-off după ce a trecut de Multim Perieni cu 7 – 2.

Au fost nevoiți să amâne Interliga

Duminică Atletic Club Bârlad trebuia să organizeze o etapă din Interligă, dar datorită condițiilor meteo nefavorabile s-a amânat pentru o data ulterioară, cel mai probabil pentru primăvară. Pentru că participă copii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani, iar starea lor de sănătate poate avea de suferit la temperaturi foarte joase. Clubul bârlădean a fost însă prezent cu 30 de copii ceva mai mari, în weekend, la proiectul „Performanța are Viitor”, la Pădureni. „Copiii s-au bucurat foarte mult că au avut ocazia de a cunoaște personal președintele FRF și de a face poze cu domnii Belodedici, Geolgău și Vlădoiu și tot sfatul prezent. Orice acțiune de popularizare a sportului în mediul rural este binevenită și am avut noroc de o vreme favorabilă”, ne-a mai declarat Cozma. (George PROCA)

Last updated by at .

Comments

comments

About Tehno Redactor