Home » Administratie » Contre cu tente politice la alegerea președintelui Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canalizare

Contre cu tente politice la alegerea președintelui Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canalizare

Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost reales și în fruntea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canalizare, din care fac parte majoritatea unităților administrativ teritoriale din județ. Primarul liberal din Tăcuta l-a propus pentru președinția asociației pe primarul de Bârlad, însă s-a constatat că recomandarea sa nu era statutară.

sedinta-adiv-1Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canalizare nu a adus nimic nou în ceea ce privește conducerea acestui for care reunește cele cinci orașe și majoritatea comunelor din județ. Pe lângă primarii de municipii care vor face parte în continuare din comitetul director, ADIV va fi condusă, și în urmă patru ani, de același președinte ales încă de la constituirea asociației, Dumitru Buzatu. Acesta a fost votat în unanimitate de către edilii sau reprezentanții acestora prezenți la ședință, deși, cel puțin la nivel declarativ, a afirmat că nu și-ar mai dori și această funcție, pe lângă cea de președinte al Consiliului Județean.

Nu am nicio ambiție specială să fiu în continuare președinte. Cine dorește această funcție, nu-l obstrucționez, ci chiar îl felicit”, a declarat Dumitru Buzatu.

Impulsionat, probabil, de îndemnul lui Buzatu, primarul comunei Tăcuta, liberalul Florin Ionel, l-a propus pentru președinție pe colegul său de partid, primarul de Bârlad Dumitru Boroș. Numai că recomandarea sa a căzut din start, din motive statutare, deoarece consilierul local Iulian Bâcă este reprezentantul legal al Primăriei Bârlad în ADIV, tocmai la propunerea edilului Dumitru Boroș. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor