Home » Sanatate » Greva angajaților de la Spitalul Județean, suspendată după declanșarea Planului roșu de intrervenții la dezastre

Greva angajaților de la Spitalul Județean, suspendată după declanșarea Planului roșu de intrervenții la dezastre

Greva generală a cadrelor medicale de la Spitalul Județean de Urgență Vaslui a fost suspendată, marți dimineață, după ce conducerea unității a fost anunțată de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență de declanșarea Planului roșu de intervenții la dezastre.

Declanșarea Planului roșu de intervenție la dezastre de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a blocat greva generală începută, luni dimineață, de

Daniela Clatinici

Daniela Clatinici

cele peste 250 de cadre medicale medii ale Spitalului Județean de Urgență (SJU) Vaslui. Astfel, protestele asistentelor au încetat, în condițiile în care unitatea medicală vasluiană este prinsă în exercițiul desfășurat de către IGSU la nivel național.

”Din moment ce a fost anunțat Planul roșu, spitalul trebuie să declanșeze automat Planul alb de intervenție, ceea ce presupune implicarea tuturor cadrelor medicale. Cu alte cuvinte, ne-au demobilizat pe toți și am fost nevoiți să suspendăm greva. Nu putem să desfășurăm proteste când este vorba de urgențe”, a declarat liderul Filialei Vaslui a Sindicatului ”Sanitas”, Daniela Clătinici.

Odată cu declanșarea Planului alb, conducerea SJU Vaslui a chemat de acasă angajații aflați în timpul liber și a activat toate mijloacele de intervenție în astfel de situații.

Sindicatul ”Sanitas” Vaslui intrase în cea de-a doua zi de grevă generală, în solidar cu ceilalți colegi din țară, acțiune care, însă, a fost întreruptă. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: