Home » Administratie » Bârlădenii nu mai au răbdare! Străzile orașului nu mai suportă prelungiri de termene!

Bârlădenii nu mai au răbdare! Străzile orașului nu mai suportă prelungiri de termene!

Și-au dorit enorm să locuiască și ei pe o stradă fără gropi, fără noroi, o stradă netedă, cu trotuare asfaltate pe care să poată merge civilizat fără să se teamă că ori de câte ori vor ridica ochii din pământ s-ar putea trezi cu picioarele rupte sau cu brațele luxate. S-au bucurat cu adevărat atunci când au aflat că asflatul ajunge și în poarta lor și cu toate că nu se așteptau să se întâmple peste noapte, nu și-au închipuit nicio clipă că vor fi nevoiți să bată cărare la ușile autorităților pentru a le ruga să termine treburile lăsate de izbeliște.

strada-mircea-cel-batran-barladFelul în care arată acum strada Mircea cel Bătrân din Bârlad este dovada că oamenii de aici au visat prea mult. Strada este unul dintre multiplele exemple ale lipsei de viziune, de coerență, de implicare, ale spiritului haotic, ale lehamitei și nepăsării celor care gestionează fondurile publice și care decid mersul lucrurilor.

Este o stradă care, la fel ca altele, zace distrusă de mâna diletanților. Asta, în timp ce noul primar ales, Dumitru Boroș, pare că nu mai reușește să iasă din etapa de familiarizare cu problemele urbei (deși în ultimii opt ani a fost consilier local și era de așteptat să fie la curent cu ce se întâmplă în oraș, doar de asta a fost ales), în timp ce tot el e mult prea ocupat cu treburile de partid, și în timp ce Consiliu Local al Bârladului (la fel ca cel anterior) nu este capabil decât de discuții sterile și de manevre ordinare, în schimbul cărora n-au jenă să-și ridice leafa plătită de noi.

De curând, pe adresa redacției noastre a ajuns strigătul de disperare al unei femei care simte că nu mai suportă să aștepte ca responsabilii să-și facă datoria. Femeia, pe nume Virginia Mocanu, locuiește pe strada Mircea cel Bătrân și a ajuns să ne scrie după ce a parcurs toate etapele puse la dispoziție de lege: audiențe la primar, adresă către autorități, sesizări telefonice. Demersuri făcute în zadar.

Femeia ne-a scris că în urma lucrărilor de asfaltare a rămas dezastru: trotuare pline de gropi, bolovani și, una peste alta, un cămin de canalizare spart și abandonat.

”Am depus la Primăria Bârlad o cerere, în data de 30 august 2016, cu privire la distrugerea unui cămin de canalizare situat în fata porții mele, distrus de un excavator ce executa săpături pentru modernizarea străzii. Nu știu ce fel de modernizari au făcut, dar au distrus trotuarele și nu au mai făcut nimic înapoi. În urma cererii adresate primăriei au venit reprezentanți de la primarie si Aquavas, au privit «lungggg» și au plecat. Nici pana la aceasta data nu am primit niciun raspuns din partea acestora. Vă informez că acest camin este descoperit, emanând un miros urât în curte și în aceasta zona”, ne scrie femeia.

Virginia Mocanu atrage atenția că respectivul canal prezinta un pericol pentru trecători, în special pentru elevii care învață la Școala generală nr. 10, care trec zilnic în număr însemnat lacanal-mircea-cel-batran intrarea și la ieșirea de la cursuri.

”În curand vine zăpada, iar acest camin de canalizare devine o adevărata capcana pentru populație. Oare trebuie să moara cineva ca să trezească din somn pe cei răspunzatori să ia măsuri?”, se întreabă Virginia Mocanu în scrisoarea adresată ziarului Est News.

Se prea poate că nici dacă ar muri cineva, nu e sigur dacă primăria ar acționa, deoarece nefericitul accident se va fi produs în graficul de derulare a lucrărilor. Deci mortul ar fi vinovat.

Noi așa am dedus după ce Constantin Nițuc, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bârlad, ne-a comunicat punctul de vedere al responsabililor: ”La nivelul serviciilor de specialitate din cadrul primăriei se cunoaște această problemă. Doamna Mocanu a fost în audiență, iar o echipă s-a deplasat și pe strada Mircea cel Bătrân, pentru a vedea exact cum stau lucrurile. Într-adevăr, firma Transmir, cea care a executat lucrările de asfaltare din cadrul proiectului de asfaltare cu fonduri europene, a ales această manieră de lucru, dar noi, ca primărie, am fost asigurați că până la sfărșitul anului, lucrarea va fi finalizată și toate aceste neajunsuri vor fi înlăturate”.

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: