Home » Administratie » Poliția Bârlad are un nou comandant!

Poliția Bârlad are un nou comandant!

Comisarul – șef Laurențiu Daniel Dediu a fost numit interimar în fruntea Poliției Bârlad.

dediu_laurentiu3De la 1 noiembrie 2016, la nivelul conducerii Poliției Bârlad au fost operate din nou modificări. Prin dispoziția șefului Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui, comisarul – șef Laurențiu Daniel Dediu a fost împuternicit să exercite, cu caracter temporar, funcția de comandant al Poliției Bârlad.

În vârstă de 38 de ani, comisarul – șef Dediu este unul dintre cei mai tineri ofițeri superiori din cadrul poliției bârlădene. După ce a lucrat o perioadă în cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, comisarul – șef Dediu a acționat în ultimii ani ca ofițer al Direcției Generale Anticorupție (DGA) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Numirea comisarului – șef Dediu în fruntea polițiștilor bârlădeni pune capăt unei perioade destul de agitate, în care pe la comanda unității de la Bârlad s-au perindat mai mulți ofițeri. Ultimul (de la care Dediu a preluat comanda) este comisarul – șef Daniel Voinea. Potrivit unor informații ce ne-au parvenit, acesta urmează a ocupa pe viitor fotoliul de adjunct al comandantului Poliției Bârlad. În ambele cazuri, funcțiile vor fi asigurate de cei doi până ce se va organiza concursul de rigoare.

Fotoliul de comandant al Poliției Bârlad a rămas vacant după ce comisarul – șef Vasile Chelaru a făcut obiectul unei anchete penale derulată de procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în care este acuzat de comiterea mai multor infracțiuni de serviciu. Între timp, atât comisarul – șef Chelaru, cât și adjunctul său, comisarul – șef Marinel Gâlcă, s-au pensionat. (Răzvan CĂLIN)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: