Home / Justitie / Pieton accidentat mortal pe DE 581!

Pieton accidentat mortal pe DE 581!

Răzvan CĂLIN

Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din comuna Banca, a sfârșit sub roțile unui autoturism. Tragedia s-a produs în seara zilei de 3 noiembrie, pe Drumul European (DE) 581, pe raza satului Strâmtura, comuna Banca. Șoferul autoturismului implicat în accident este Răzvan N., de 29 de ani, din comuna Miroslava, județul Iași.

”Acesta se deplasa pe DE 581, din direcția Vaslui către Bârlad. La un moment dat, pe raza localității Strâmtura, pe un sector de drum cu limită de viteză de 50 km/h, conducătorul auto a accidentat un bărbat, de 52 de ani, din comuna Banca, care se deplasa pe marginea părții carosabile”, ne-a declarat agentul principal Loredana David, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

În scurt timp, la fața locului au ajuns echipaje ale Biroului Drumuri Europene și Naționale și de la Stația de Ambulanță Bârlad. Din păcate, personalul medical de pe ambulanță nu a mai putut face mare lucru pentru victimă, acesta fiind declarat mort în cele din urmă. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a condițiilor în care s-a produs tragicul eveniment, fiind întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

About Tehno Redactor

x

Check Also

Ambulanțier cercetat penal după ce a agresat un copil pe o stradă în Huși

Un angajat al Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui este ...

TIR cu 24 de tone de melasă, răsturnat între Huși și Crasna din cauza vitezei. Pompierii au intervenit în zonă

O autocisternă plină cu melasă s-a răsturnat în afara ...

Grenadă descoperită de un bărbat pe Valea Prutului, în timp ce făcea lucrări agricole

O grenadă defensivă, provenind, cel mai probabil, din cel ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: