Google+
Home » Justitie » Update: Polițiștii bârlădeni sunt pe urmele autorului accidentului soldat cu trei victime!

Update: Polițiștii bârlădeni sunt pe urmele autorului accidentului soldat cu trei victime!

Update: Șoferul care a provocat accidentul soldat cu trei victime a fost prins!

Autorul accidentului de la Bârlad în urma căruia trei persoane au ajuns în spital a fost identificat de agenții Biroului Poliției Rutiere (BPR). El este Nicușor Bichir, în vârstă de 29 de ani, din Bârlad și în momentul producerii accidentului conducea un autoturism marca Alfa Romeo, de culoare roșie, în două portiere. Individul a încercat din răsputeri să se sustragă urmăririi penale, însă polițiștii bârlădeni au reușit să dea de urma lui în scurt timp. După ce au reușit să identifice autoturismul implicat în accident, polițiștii de la Rutieră au depistat și cine l-a condus.

Într-o primă fază, șoferul nu a fost găsit la domiciliul său. Ulterior, am reușit să îl depistăm, în timp ce se ascundea într-o altă locuință. Cât privește autoturismul pe care l-a condus, acesta a fost găsit în comuna Grivița”, a declarat pentru Est News comisarul George Sava, șeful BPR Bârlad.

În momentul de față, individul este audiat de oamenii legii, dar până acum nu a putut să explice cum de nu i-a văzut pe cei trei cetățeni când traversau pe marcajul pietonal și, mai ales, de ce a fugit de la locul faptei. A fost verificat cu aparatul alcooltest și rezultatul a fost negativ. Polițiștii bârlădeni continuă cercetările în acest caz și, cel mai probabil, vor solicita reținerea șoferului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților pentru emiterea unui mandat de arestare preventivă. Bichir lucrează de câțiva ani peste hotare și tocmai revenise în țară de câteva zile. Mașina pe care o conducea este înmatriculată în județul Iași și aparține sorei sale.

UPDATE Șoferul care a provocat teribilul accident din apropierea fostului Cinematograf ”Bârladul” nu a fost identificat, încă. Totuși, agenții Biroului Poliției Rutiere Bârlad sunt pe urmele individului, care, din spusele martorilor, se afla la volanul unui autoturism de culoare roșie, marca Alfa Romeo. În ceea ce privește cele trei victime (toate din Bârlad) – o tânără în vârstă de 21 de ani, o femeie de 53 de ani și un bărbat de 64 de ani – acestea sunt supuse în momentul de față unor investigații medicale amănunțite în cadrul spitalului din localitate. Toate cele trei persoane au fost diagnosticate cu policontuzii.

Însă, tânăra de 21 de ani a suferit și o contuzie toracică, acuzând dureri puternice în zona pieptului. De asemeni, a spus medicilor că în momentul în care a fost lovită de mașină, și-a pierdut pentru câteva lcipe cunoștința. Automat, există suspiciunea că a suferit și un traumatism cranio-cerebral. Femeia de 53 de ani a suferit o contuzie la cot și o alta la gleznă, iar bătrânul de 64 de ani are fracturi la ambele picioare. Toți sunt în continuare ținuți sub supravghere, sunt supuși unor investigații clinice și inter-clinice, inclusiv vor efectua câte un examen CT (computer timograf). Important este că, în momentul de față, starea lor de sănătate este stabilă, sunt conștienți și nu preintă probleme de oridn vital”, ne-a declarat Adrian Gheorghiu, purtătorul de cuvânt al spitalului din Bârlad.

Știre inițială : Ultima oră. Spulberați pe trecerea de pietoni!

În urmă cu câteva minute, un șofer inconștient a provocat un teribil accident rutier pe Bulevardul Republicii din Bârlad. Din primele informații, accidentul s-a produs pe trecerea de pietoni din apropierea fostului Cinematograf ”Bârladul”.

Conform celor spuse de martorii care au asistat îngroziți la scenele terifiante, un autoturism de culoare roșie nu a acordat prioritate unor cetățeni – un bărbat și o femeie mai în vârstă și o tânără – care tocmai se angajaseră în traversarea străzii pe marcajul pietonal. Autoturismul a intrat în plin în cei trei pietoni, spulberându-i pur și simplu, după care și-a continuat goana fără să oprească să vadă ce s-a întâmplat.

La fața locului au sosit imediat echipaje ale Stației de Ambulanță Bârlad care au acordat primul ajutor răniților și i-au transportat la Spitalul de urgență ”Elena Beldiman” din localitate. Deocamdată, nu se știe care este starea victimelor.. În momentul de față, mai multe echipaje ale Poliției Bârlad scotocesc orașul pentru a da de urma șoferului care a provocat acest teribil accident. Vom reveni cu amănunte. (Răzvan CĂLIN)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: